Edi Iordănescu nu e singur! Imagine pentru istorie cu selecţionerul. Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu n-au lipsit. Cei de la FRF au surprins cu o imagine fabuloasă înaintea meciului cu Columbia.
Oamenii lui Răzvan Burleanu au postat o imagine specială de la salonul oficial al aeroportului Otopeni. Selecționerul Edi Iordănescu a stat de vorbă cu tatăl lui, Anghel Iordănescu, și cu Mircea Lucescu.
Edi Iordănescu nu e singur!
Selecționerul Edi Iordănescu a condus ultimul antrenament înaintea plecării tricolorilor către Madrid. Acolo, echipa naţională joacă cel mai tare amical înainte de EURO 2024. Tricolorii urmează să întâlnească, marţi seara, Columbia, una dintre cele mai tari echipe din America de Sud.
Dacă România pregăteşte EURO 2024, columbienii trag tare înainte de Copa America. Selecționerul a luat parte la o „imagine pentru istorie”, așa cum a fost caracterizată de către cei care au postat-o, anume Federația Română de Fotbal.
Selecţionerul a discutat cu doi dintre cei mai mari antrenori români ai tuturor timpurile. Este vorba despre tatăl său, Anghel Iordănescu și Mircea Lucescu. Cei trei au împreună 6 participări la turneele finale alături de România.