Edi Iordănescu, din ce în ce mai încolțit! I se cere demisia pe bandă rulantă

Oamenii de fotbal nu-l menajează deloc pe selecționerul primei reprezentative. Nu mai au răbdare, deși practic Edward Iordănescu a apucat să antreneze doar pentru patru partide oficiale. Soldate, ce-i drept, cu rezultate sub așteptări, o singură victorie și trei înfrângeri, ceea ce a inflamat spiritele în fotbalul românesc.

Tot mai mulți oameni din fenomen au devenit neîncrezători în abilitățile de selecționer ale lui Edi, iar Gigi Becali e cel mai vocal. El a fost primul care a aruncat piatra în fostul său angajat de la FCSB și tot el continuă cu atacurile.

„Ce bărbație? Ai pierdut, gata! La revedere, ai plecat! Cum e bărbăția? Că îngropi echipa și rămâi? Dacă nu spunea cuvântul bărbăție, nu mă interesa. Era treaba lui.

Acum, și pe partea cealaltă. Dacă faci selecția pe care o faci… Nu vreau să dau nume acum. Hagi are dreptate. Noi avem fotbaliști. Am văzut și la Pițurcă, a zis că trebuie să pui jucătorul în funcție de ce poate.

Pentru mine contează faptele, ce ai făcut, ce ai demonstrat. Uite, eu l-am luat pe Dawa direct din Camerun? Nu! L-am văzut la Botoșani, a dat 4 goluri, puternic. Atunci m-a convins.

Burleanu, bă, ce-ai făcut tu în viața ta? Ce ai făcut la fotbal? Unde sunt Gică Hagi, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu. Cine e acolo? Mihai Stoichiță…”, a spus Gigi Becali, într-o conferință de presă.

Becali și Edi nu s-au despărțit deloc amical în noiembrie anul trecut. Culmea, după discursurile furibunde în care Gigi îl ataca la tv, Iordănescu junior anunțase că el nu va pleca, ci va aștepta să fie demis și să i se plătească acea clauză de jumătate de milion de euro.

Însă, brusc, antrenorul a renunțat și la post și la bani, iar Becali a afirmat atunci că ”are ceva pregătit la națională”, acolo unde Rădoi își anunțase deja demisia. Iordănescu junior a negat vehement, afirmând chiar că dacă se va dovedi ceva, a doua zi va fi pregătit să renunțe la licența de antrenor.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed