Mihaela, prima soție a lui Cristi Borcea, și-a văzut discret de ale ei, după divorț, în timp ce viața fostului s-a desfășurat în tabloide și-n jurnale. Nu l-a vorbit de rău pe Borcea niciodată, ba chiar l-a apărat când alții și i-a gestionat afacerile cât fostul acționar dinamovist și-a ispășit pedeapsa primită în ”Dosarul Transferurilor”.
Și nu doar atât. Mihaela Borcea și-a văzut de treabă, dar și de suflet. Și mai întâi, a păstrat discreția în relația cu Sorin Rap. Îi era șofer, era și însurat în acte, însă că fosta nevastă a iubitului a ieșit și-a acuzat-o că i-a spart casa, n-a mai avut de ce să se ascundă.
Din 2018, Mihaela și Sorin formează un cuplu. Și se iubesc ca-n telenovele. Fosta soție a lui Borcea e îndrăgostită ca o liceancă și nu se sfiește să-i facă declarații public. Așa cum s-a întâmplat de ziua lui Sorin, când a postat un mesaj pe rețelele de socializare.
„La mulți ani, iubiric, cu multă sănătate și cu iubirea mea pe care o ai deja!! Fie ca noi să fim întotdeauna împreună, fără probleme, iar numărul de obstacole ce vin spre noi să le trecem cu ușurință! Lasă fericirea să îți copleșească sufletul, să rămâi la fel de pozitiv precum ești acum, să fii înconjurat mereu de prieteni adevărați!
Îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine, că îmi ești aproape, că mă faci să mă simt iubită și îmi redai liniștea atunci când totul merge rău și alături de tine totul este mai frumos! Te iubesc!” a scris Mihaela Borcea, în dreptul unor poze de-a dreptul romantice.