E oficial: PSG l-a transferat pe Vitinha! Reacția fotbalistului pentru care clubul a plătit 40 de milioane de euro

PSG a anunțat oficial venirea portughezului Vitinha (24 de ani) pe Parc des Princes, după ce s-a înțeles cu Kylian Mbappe (23 de ani) pentru prelungirea contractului și a activat clauza de cumpărare a fundașului Nuno Mendes (20 de ani).

Vitinha a devenit jucătorul celor de la PSG până în vara anului 2027, după ce gruparea franceză le-a plătit celor de la FC Porto suma de 40 de milioane de euro.

După ce a semnat cu PSG, Vitinha a oferit și un prim interviu în care a transmis că abia așteaptă să evolueze pentru gruparea pariziană, potrivit digisport.ro.

”Vă mulțumesc pentru primire! Sunt foarte fericit să ajung la un club imens precum Paris Saint-Germain. Și abia aștept să pot arăta cât de valoros sunt.

Nu-mi place să vorbesc prea mult despre mine, prefer ca oamenii să mă vadă jucând și apoi să-și facă părerea despre mine. Dar sunt mai tehnic, îmi place jocul frumos, și joc special pentru colegii mei, vreau mereu să dau tot ce e mai bun din mine pentru a ajuta echipa cât mai mult. Sunt înclinat spre atac, îmi place să creez și să fac legătura între liniile echipei.

Cred că sunt suficient de matur pentru vârsta mea. Și sunt o persoană veselă și sunt foarte aproape de familia mea. Sunt un bun comunicator și mă înțeleg cu toată lumea!

Întotdeauna este un moment bun să vii aici! Dar da, vin după cel mai bun sezon al meu cu Porto, am câștigat titlul și am reușit să devin internațional portughez, ceea ce a fost un vis pentru mine. Vreau să mă perfecționez în continuare și vreau să o fac aici, să continui să câștig titluri”, a transmis Vitinha, potrivit psg.fr.

Este al doilea transfer pe care PSG îl aranjează în această vară, după ce i-au activat clauza de transfer definitiv lui Nuno Mendes, de la rivala lui Porto din campionatul Portugaliei, Sporting Lisabona, în schimbul a 38 de milioane de euro.

Vitinha este un produs 100% al celor de la FC Porto. În 2020, mijlocașul a fost împrumutat la Wolverhampton, însă nu s-a adaptat și s-a întors în Portugalia. Revenirea i-a priit foarte bine. A devenit om de bază și chiar a bifat primele selecții la echipa națională a lusitanilor.

Conform lui Fabrizio Romano, Paris Saint-Germain nu are de gând să se oprească aici. Francezii se află în negocieri avansate cu alți doi jucători de calibru: portughezul Renato Sanchez de la Lille și Milan Skriniar de la Inter Milano.

Conform presei internaționale, PSG va urma să achite pentru Renato Sanches aproximativ 10 milioane de euro. Fotbalistul se află în ultimul an de contract, iar Lille se teme că îl va pierde gratis în vara lui 2023.

De partea cealaltă, Milan Skriniar va fi mult mai costisitor. Italienii de la ”Gazzetta dello Sport” au anunțat că Inter a refuzat ultima propunere pentru fundașul slovac: 60 de milioane de euro și Julian Draxler, însă negocierile continuă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed