Drama uriaşă a lui Răzvan Lucescu! Antrenorul a dat cărţile pe faţă. Coşmarul pe care l-a trăit

Drama uriaşă a lui Răzvan Lucescu! Antrenorul a dat cărţile pe faţă. Coşmarul pe care l-a trăit ani de zile. Chiar fostul portar s-a decis să facă mărturisiri complete despre clipele teribile pe care le-a trăit.

Actualul antrenor al lui Paok Salonic, Răzvan Lucescu, a mărturisit cât de mare a fost presiunea pe care a resimțit-o încă din copilărie. Asta doar pentră că a fost fiul lui Mircea Lucescu.

Drama uriaşă a lui Răzvan Lucescu!

Răzvan Lucescu a fost portar la Rapid, FC Național sau Sportul.  Apoi, ca antrenor a reuşit să câştige trofee cu Rapid și cu PAOK Salonic, echipa pe care o antrenează în prezent. Totuși, tehnicianul în vârstă de 54 de ani spune că a resimțit mereu presiunea celor din jur. Toţi aveau așteptări de la el având în vedere numele de familie pe care îl poartă, conform podcastului PodGrant.

„Când eram mic simțeam un fel de bullying pentru că eram băiatul lui Mircea Lucescu. Mi se reamintea constant. Că școala o fac datorită lui Mircea Lucescu și a relațiilor sale, că examenele le-am luat tot așa, că fetele erau cu mine din interes, că prietenii tot la fel. La fotbal nu mai vorbesc, tot ceea ce făceam era pentru că aș fi fost băiatul lui Mircea Lucescu. Trăiești niște frustrări …

Acum câteva zile, la Salonic, vorbeam cu băiatul meu care m-a vizitat și a deschis subiectul acesta. Mi-a zis: «Crezi că pentru mine și Marilu – fata mea – ne este ușor ca să ai în spate bunicul și pe tine, care ai reușit și ai creat o presiune uriașă în interiorul nostru?». Au rămas frustrări, dar, în final, le-am depășit, iar aici Rapidul m-a ajutat enorm”, a explicat Răzvan Lucescu la podcastul PodGrant.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed