Drama uriașă a lui Ianis Hagi! Dezvăluiri teribile despre tricolor. Chiar Gică Hagi a dat cărțile pe față

Drama uriașă a lui Ianis Hagi! Au apărut dezvăluiri teribile despre tricolor. Chiar Gică Hagi a dat cărțile pe față și a spus ce s-a întâmplat cu fiul său în perioada în care fusese accidentat.

Antrenorul de la Farul a vorbit despre situația prin care a trecut fiul său în cele 12 luni în care nu a evoluat, dată fiind accidentarea suferită de jucător.

Drama uriașă a lui Ianis Hagi

De altfel, Gică Hagi a dezvăluit că Ianis l-a sunat imediat după victoria obținută de România în fața Israelului, scor 2-1.

„Eu mă bucur de Ianis pentru că a trecut printr-un an foarte greu. Să revii după 12 luni de accidentări…A muncit foarte mult. Cred că e pe drumul cel bun.

Din punct de vedere fizic arată bine şi suntem bucuroşi că este pe teren. Asta ne dorim, să fie sănătos. Apoi, ştim despre ce e capabil să facă. Uneori îi iese, alteori mai puţin. E un jucător pe care îl cunoaştem.

M-a sunat el. Era visul lor. De mici au visat să ajungă acolo. A fost o provocare pentru toată lumea. S-a văzut de la televizor. La fiecare meci, echipa naţională a arătat că e un grup, că sunt fericiţi, că au un entuziasm mai mare, aleargă toţi la fiecare gol marcat.

Se gândeau numai la această calificare. A fost o presiune enormă pentru ei şi bravo lor. Eu sunt fericit că-mi fac un concediu în Germania, la vară”, a afirmat Gică Hagi, conform Orangesport.ro.

Ianis Hagi: „Mergem la Euro, România”

După ce a reușit să marcheze golul victoriei pentru țara noastră, Ianis Hagi a venit cu un mesaj pentru fanii echipei naționale.

„Am visat momentul ăsta de când am dat prima oară cu piciorul într-o minge. Am știut că, dacă voi ajunge fotbalist, cea mai mare mândrie ar fi să îmbrac tricoul naționalei, iar cea mai mare bucurie – să reprezint România la un turneu final.

Acum 5 ani am primit această responsabilitate și am îmbrăcat tricoul României pentru prima dată, iar astăzi sunt calificat cu echipa națională la Campionatul European. Realitatea bate visul.

Le mulțumim celor care au crezut în noi și generațiilor anterioare care ne-au arătat drumul spre astfel de performanțe. Ne întâlnim marți pe Arena Națională, apoi ne vedem în Germania. Mergem la Euro, România!”, a scris Ianis Hagi pe reţelele de socializare.

Reprezentativa României a mai participat la 5 turnee finale europene, în anii 1984, 1996, 2000, 2008 și 2016.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed