Dorinel Munteanu pune tunurile pe Edi, chiar și după victorie: `Modest, slab!`

România a învins-o la limită pe Finlanda și a luat primele trei puncte în Liga Națiunilor. A învins, dar n-a convins pe toată lumea.

Liderul de selecții all time de la națională, Dorinel Munteanu, nu doar că nu este entuziasmat de victorie sau de joc, dar continuă seria de critici la adresa selecționerului, în primul rând, cu o zi înaintea meciului cu Muntenegru.

”Modest, slab! 3 puncte din 3 meciuri este puțin. Acest 1-0 din Giulești m-a bucurat, greu cum a fost, cu șansă, cu neșansă, am câștigat. Pentru meciul de mâine avem totuși speranțe și îmi doresc să nu fie un joc spectaculos, dar să câștigăm. Cu 6 puncte din 4 meciuri mai suntem așa și așa, pentru că și alte echipe s-au încurcat între ele, așa că am fi în grafic.

Din capul locului spun că nu am nimic cu Edi Iordănescu. Sper să-și revină, cel mai important este rezultatul, iar noi discutăm orice alte lucruri în afară de rezultate, de aceea m-a deranjat. Numai prin rezultate pozitive poți construi ceva.

La fel, mi-am spus punctul de vedere privind situația lotului, de formarea unui grup. Trebuie să învețe, să nu fie supărat de critici pentru că nu o facem cu răutate. Eu consider că suntem peste echipele din grupă, mă bazez totuși pe calitatea jucătorilor.

Față de echipele cu care jucăm, eu cred că avem mult mai mulți jucători în străinătate. Cel puțin în italia avem 4-5. Se antrenează, joacă în străinătate, și când vin la echipa națională suntem ciuca bătăilor. Ne bate și Armenia și Muntenegru și așa mai departe.

Cred că la nivelul jucătorilor nu e o problemă, ci la nivelul percepției antrenorului care conduce echipa națională. Nu poți să spui alte lucruri decât rezultatul în față. Noi vorbim de filozofie, de strategie, dar rezultate 0”, a declarat Dorinel Munteanu la Sport Total FM.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed