Actorul Mitică Popescu, un mare suporter al Rapidului, a încetat din viață la vârsta de 86 de ani. Actorul era internat de mai multe zile la Spitalul ”Elias”, din Capitală, cu probleme cardiace.
Actorul era un suporter fanatic al celor de la Rapid și era nelipsit de la meciurile de pe Giulești ale echipei sale favorite.
Clubul a dat comunicat
Cei de la Rapid au emis un comunicat prin care își exprimă condoleanțele pentru moartea lui Mitică Popescu.
Cariera marelui actor
Biografia sa menţionează şi faptul că a fost închis la Jilava, apoi la Periprava, în închisoarea din Balta Brăilei, la Salcia, într-o colonie de muncă, unde va lucra la dig, la canalele de desecare. În noiembrie 1961, va fi eliberat din închisoare.
În anul 1963, i s-a permis să dea un nou examen la Teatru, graţie unor oameni care l-au apreciat în primii doi ani de facultate iar în anul 1967, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. A urcat pe scena Teatrului Naţional ”Mihai Eminescu” din Timişoara, apoi a jucat, timp de aproape şase ani, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ.
În anul 1973, va debuta, în Bucureşti, la Teatrul Mic, în piesa „Philadelphia eşti a mea” de Brian Friel, regia Sorana Coroamă Stanca.
În anul 1974, a jucat în spectacolul ”Matca” de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata Leopoldina Bălănuţă, cu care avea să se căsătorească. În piesă, Mitică Popescu interpreta rolul logodnicului Leopoldinei. Cei doi s-au căsătorit pe 2 iunie 1977. El avea 40 de ani şi ea 42, iar cununia religioasă a fost oficiată de tatăl ei, preot, chiar în casa lor din Focşani.
Mitică Popescu a realizat roluri de excepţie în piesele de teatru „Cititorul de contor” de Paul Everac (1976), regia Paul Everac. „Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978), regia Cătălina Buzoianu, „Maestrul şi Margareta” de Bulgakov (1980), regia Cătălina Buzoianu. „Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981), regia Cătălina Buzoianu.
D’ale lui Mitică
A fost gazda emisiunii „D’ale lui Mitică”, una din cele mai longevive emisiuni ale Televiziunii Române.
A debutat în film în „Dincolo de nisipuri” (1974). Va rămâne memorabil în cariera sa cinematografică rolul lui Cocoşilă din filmul ”Moromeţii” (1987), de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu.
Un alt rol de referinţă este cel din „Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului „Nişte ţărani”, de Dinu Săraru.
Un „actor de mare farmec personal, sarcasmul pigmentându-i cu strălucire creaţiile complexe, deopotrivă dramatice, comice şi muzicale, alături de apariţiile în emisiunile de divertisment, îi întreţin marea popularitate de vedeta naţională”, se arată pe site-ul Teatrului Mic.