Doliu în box: Un fost mare campion mondial a murit

Fostul campion mondial de box Carlos Ortiz, unul dintre cei mai buni pugilişti portoricani, a încetat din viaţă luni, la vârsta de 85 de ani, la New York, a anunţat Organizaţia Mondială a Boxului (WBO), citată de EFE, potrivit agerpres.

„Familia WBO este în doliu după decesul legendarului campion la categoriile uşoară şi junior welter Carlos Ortiz”, a precizat organizaţia într-un mesaj postat pe contul său oficial de Twitter.

WBO a asigurat că Ortiz a fost „unul dintre cei mai mari şi mai populari luptători din anii ’60”.

Născut la Ponce, în sudul statului Porto Rico, şi crescut la New York, boxerul nu a putut să-şi revină după un accident vascular cerebral suferit în urmă cu câteva luni.

Ortiz a cucerit prima sa coroană mondială în 1959, în aşa numita divizie junior welter, iar pe cea de-a doua la categoria uşoară, în 1962.

El a fost inclus în International Boxing Hall of Fame în anul 1991.

Carlos Ortiz este considerat unul dintre cei mai buni cinci boxeri portoricani ai tuturor timpurilor, alături de Wilfredo Gomez, Felix ”Tito” Trinidad, Wilfredo Benitez şi Miguel Cotto.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed