Dezvăluirile care vor produce un scandal imens! Vedeta PRO TV dată afară rupe tăcerea. Anunț incredibil / Foto

Foarte mulți au fost uluiți când au aflat că Ioana Cosma a întrerupt colaborarea cu PRO TV. Jurnalista a ales să nu facă declarații despre acest subiect aproape două luni.

Acum însă a decis să facă dezvăluiri despre ceea ce s-a petrecut și care a fost motivul încheierii colaborării.

Ioana Cosma, adevărul despre plecare de la PRO TV

Ioana Cosma a devenit redactor sportiv în momentul apariției postului Tv din Pache Protopopescu. Din 2007, a început să prezinte emisiuni sportive la Sport TV. Prima femeie comentator la Euro 2020 a fost însă concediată, în urmă cu aproape două luni, de șefii stației după 28 de ani de colaborare.

„Da, am fost dată afară! Nu pentru că am fost incompetentă, ci pentru că s-a oprit emisiunea. Ce e atât de complicat să accepţi că ai fost dată afară? Așa mi s-a spus – că eu sunt prezentator şi că au tăiat emisiunea. Dacă asta a fost decizia instituției, respect decizia instituţiei. La revedere, drum bun! Ai văzut Up in The Air? Nu-i aşa că e drăguţ George Clooney? Îmi place de el, are o precizie de chirurg.(…) Tot ce însemn eu sunt Pro TV. M-a definit complet. M-a făcut să nu-mi fie frică. Sunt construită în acest sistem. Nu mi-e frică de muncă. Până şi frica îmi place! Mie nu mi-e frică să vorbesc, să spun ceva”, a declarat jurnalista, într-un interviu pentru PaginadeMedia.ro.

Jurnalista a dezvăluit că nu i s-a făcut nicio altă propunere în cadrul trustului unde a lucrat 25 de ani. În prezent, Ioana Cosma realizează o emisiune pentru redacția Fanatik.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed