Dezvăluirea făcută de Adrian Mititelu. Câți bani scoate din buzunar dacă FCU Craiova ajunge în play-off

Adrian Mititelu a dezvăluit ce a vorbit cu jucătorii olteni după ce s-a aflat verdictul Comisiei de Recurs.

Cum meciul Sepsi – FCU Craiova se va rejuca, iar în acest moment oltenii au șanse mari să prindă play-off-ul, Mititelu a vorbit despre primele pe care le vor încasa fotbaliștii. Partida se va juca pe 16 martie, de la ora 21.00.

”Şi băieţii… am fost azi la ei, le-am spus că am câştigat o bătălie, care ar putea să fie două ‘cartuşe’ pentru intrarea în play-off.

Au prime între 5.000 şi 15.000 de euro de jucător, pentru accederea în play-off. Au prime din contract, cea pentru intrarea în play-off e destul de consistentă pentru fiecare”, a spus Mititelu, pentru orangesport.ro.

Dumitru Dragomir, mesaj pentru Sepsi

Șefii covăsnenilor au anunțat că vor să-și caute dreptatea la TAS. Dragomir îi sfătuiește însă să nu facă acest pas pentru că nimic nu se mai poate schimba. Fostul președinte LPF a mai spus pentru AS.ro că rezultatele trebuie stabilite pe teren.

„Dacă așa au hotărât, înseamnă că au găsit ei un paragraf din regulament, de care să se agațe. Conform regulamentului, nu trebuia să se rejoace, dar, din punct de vedere moral, așa era.

Părerea mea este că au făcut bine. Federația n-a greșit dând rejucarea jocului, pentru contextul actual. Nu era bine să nu se rejoace. Să lăsăm, totuși, pe teren rezultatele, nu în afara lui. Altfel, era un precedent nenorocit.

Când să se mai ducă la TAS (n.r. cei de la Sepsi)? Că se termină campionatul. TAS-ul, mai devreme de trei luni, nu judecă. Așa va rămâne! Federația a fost deșteaptă! Ce să facă la TAS? Campionatul se va termina, iar TAS-ul nu judecă nici în toamnă, în septembrie”, a declarat Dumitru Dragomir.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed