Deian Sorescu a trecut prin momente grele. Dezvăluiri uluitoare. A fost la un pas să cedeze

Deian Sorescu a debutat pentru FCSB în meciul cu Pogon Szezecin (0-2). La finalul partidei, fotbalistul a făcut dezvăluiri uluitoare. A recunoscut că a fost la un pas de a se retrage din fotbal după ce a plecat de la ACS Poli Timișoara la rivala ASU.

La vremea respectivă primea doar 380 de lei pe lună. În acest moment, cota fotbalistului este de 1,5 milioane de euro. 

„Acum cinci-șase ani, am vrut să mă las. Au fost probleme la Timișoara, în prima ligă, cu echipa. M-au chinuit puțin, am stat un an și m-am dus în Liga 2. Pentru un copil ca mine, cu dorința de a juca, cu lotul subțire care a fost la Timișoara, tot nu am avut șansa de a evolua.

M-am dus în Liga 2 și am zis că anul acela ori mă salvez, ori mă las. Aveam 380 de lei salariul și ghetele erau 200 de lei. Dacă ieșeam la un suc cu iubita, ce făceam? Mă împrumutam”, a declarat Deian Sorescu, după primul meci în tricoul FCSB-ului.

Deian Sorescu, ironii la adresa lui Dinamo

Noul jucător al celor de la FCSB nu a ratat ocazia și și-a ironizat fosta echipă. Acesta a amintit de momentul în care a fost dezbrăcat de cei din PCH de tricou.

„Da, cu siguranţă (n.r. – dacă va conta în viitorul său că a jucat la Dinamo). Mă aştept la multe gânduri bune, între ghilimele. Dar nu avem ce face, e viaţa de fotbalist, îmi asum şi v-am spus. Acum sunt la FCSB şi voi lupta la această echipă.

(Reporter: A contat în decizia ta şi acel moment de la Mioveni, când te-au dezbrăcat suporterii lui Dinamo?) Clar, da! A contat foarte mult, acolo a fost ultimul meu meci în care am îmbrăcat acel tricou. Dacă mi l-au dat jos, înseamnă că nu am meritat să-l port”, a mai spus Sorescu la finalul partidei.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed