Decizie incredibilă a lui Gică Hagi! Ce a putut să facă antrenorul Farului. S-a aflat după ce a câştigat titlul

Decizie incredibilă a lui Gică Hagi! Ce a putut să facă antrenorul Farului. S-a aflat după ce a câştigat titlul.

Gică Hagi a luat o decizie care a uimit pe toată lumea! Tehnicianul celor de la Farul a ales modul prin care își va premia fotbaliștii, după ce aceștia au cucerit titlul în Superliga.

Gică Hagi își premiază jucătorii

Gică Hagi își premiază jucătorii! Managerul-antrenor al celor de la Farul Constanța a decis să le ofere jucătorilor toți banii care vor veni din drepturile TV, peste suma încasată în campionatul trecut.

Astfel, „marinarii” vor încasa o sumă de aproximativ 500.000 de euro, care va ajunge direct în conturile fotbaliștilor. Prima va fi distribuită în funcție de meciurile și minutele jucate, dar și de statutul avut în meciurile respective, de titular sau rezervă.

„Regele” a avut un buget de 4.5 milioane de euro

„Regele” a avut un buget de 4.5 milioane de euro! Totul a fost făcut public de către președintele formației de la malul mării, Gică Popescu.

„Echipa mare a avut buget sezonul ăsta 4,5 milioane de euro. A mai fost un milion și jumătate la juniori, mai avem credite la bănci pe care trebuie să le acoperim”, a spus Popescu, la Fanatik.

Totuși, acesta a mai făcut un anunț care îi va îngrijora pe fanii „marinarilor”. Gică Popescu a menționat că bugetul pentru sezonul viitor va crește, dar nu se va dubla, așa cum anunțase inițial tehnicianul formației.

„Nu, dublat e imposibil, dar să creștem. Asta ne dorim. Noi suntem o echipă care vindem, nu cumpărăm. Nu știu cine pleacă. E prea devreme. Mai e o săptămână de campionat și dup-aia vedem ce facem”, a mai spus președintele celor de la Farul.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed