David Popovici, start la ultimul său concurs de juniori: ‘Obiectivele sunt să mă distrez, să mă bucur, să înot repede’

David Popovici va participa la Campionatul Mondial de înot rezervat juniorilor care va avea loc la Lima, Peru, în perioada 30 august – 4 septembrie.

Înainte de debut, dublul campion european și mondial la seniori a declarat că dorește să se distreze și să se bucure de atmosfera competiției. Nici de această dată nu și-a stabilit un obiectiv.

„Pentru această competiție, la fel ca la majoritatea altor întreceri, nu mi-am propus ceva anume. Obiectivele sunt să mă distrez, să mă bucur, să înot repede și să profit la maxim de atmosfera minunată.

Nu se întâmplă adesea să mă gândesc la trecut, dar mă gândesc mereu la viitor. Viitorul este imaginaţie. Viitorul trebuie abordat pas cu pas, cărămidă cu cărămidă. Sunt multe aspecte tehnice care necesită atenţia noastră şi este mult de muncă.

Ocazional putem face ceva foarte frumos. Doborârea unui record mondial este cool, dar potenţialul de a fi mai rapid nu are limite. Deci de ce ne-am pune o limită nouă înşine când ştim că putem realiza mai multe? Cred că am făcut tot ceea ce mi-am dorit ca înotător la juniori, dar să vedem ce voi putea face la Lima şi poate voi putea surprinde săptămâna aceasta”, a spus Popovici la conferința de presă.

Campionatul Mondial de înot pentru juniori (14-17 ani la feminin și 15-18 ani la masculin) debutează azi după-amiază, iar David Popovici va concura în probele de 100 m liber, 200 m liber și ștafetă 4×100 m liber.

Programul lui David Popovici

200 de metri liber

Calificări – marți, ora 19:06
Finală – noaptea de miercuri spre joi, ora 02:17

4×100 m liber

Calificări – marți, ora 19:46
Finala – noaptea de marți spre miercuri, ora 3:21

100 de metri liber

Calificări – sâmbătă, ora 17:30
Semifinale – noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 02:25
Finală – noaptea de duminică spre luni, ora 02:02

Programul primei zile de concurs pentru sportivii români

MARȚI DUPĂ-AMIAZA
17:58 – serii 400 m liber – Vlad Stancu;
19:24 – serii 100 m spate – Rebecca Diaconescu;
19:26 – serii 100 m spate – Aissia Claudia Prisecariu;
19:43 – serii ștafetă 4×100 m liber masculin – România;
MIERCURI DIMINEAȚA
02:02 – finala 400 m liber masculin;
03:03 – semifinale 100 m spate feminin;
03:21 – finala ștafetă 4×100 m liber masculin.
Echipa României 
David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (400 m liber, 800 m liber, 1.500 m liber,), Bianca Costea (50 m liber, 100 m liber), Patrick-Sebastian Dinu (50 m liber, 100 m liber). Rebecca-Aimeee Diaconescu (50 m spate, 100 m spate, 100 m liber, 200 m liber), Aissia-Claudia Prisecariu (50 m spate, 100 m spate, 200 m spate). Ștefan Cozma (200 m liber, 200 m fluture), Alexandru Constantinescu (50 m spate, 200 m spate), Andra Denisa Gorecki (100 m fluture, 200 m fluture).

România va mai concura și în probele de ștafete 4×100 m liber masculin și 4×100 m liber combinat.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed