Darius Olaru nu mai stă pe gânduri și rupe tăcerea! Ce spune mijlocașul după ce l-a jignit pe arbitrul de la meciul cu CSU Craiova. Căpitanul campioanei a dat cărţile pe faţă după gestul necontrolat pe care l-a avut.
Darius Olaru și-a ieșit din minți la o fază din meciul contra celor de la CSU Craiova. Fotbalistul l-a acuzat pe arbitru că nu a luat decizia corectă și l-a jignit. Căpitanul FCSB-ului a recunoscut că i-a părut rău de ceea ce a făcut.
Darius Olaru Rupe tăcerea!
Rareș Vidican, arbitrul meciului CSU Craiova – FCSB 2-0, a fost jignit de căpitanul campioanei României. Olaru l-a făcut ”prost” în timpul jocului pe „centralul” din Satu Mare.
Deși a reușit să obțină un penalty controversat, fotbalistul a ratat execuția.
La câteva zile după acel incident, Darius Olaru și-a recunoscut vina și i-a cerut scuze.
„Am greșit când i-am spus ‘prostule’. Cumva Rareș Vidican era cu spatele.
Eu încercam să-i explic, pentru că a fost acea fază de penalty. Eu am vrut să întorc mingea cu stângul într-o parte, jucătorul advers, Houri, a dat în minge și a sărit în direcția cealaltă.
Sincer, eu n-am cerut penalty la acea fază! Eu am cerut corner. Nu avea cum să meargă mingea din piciorul meu în partea cealaltă. Eu voiam să mă întorc invers. Pe mine asta m-a deranjat.
N-am cerut penalty! Am simțit că nu prea a fost penalty și apoi a venit și ratarea mea. M-am gândit în momentul în care am bătut că nu a fost penalty. Am gândit negativ și asta s-a întâmplat.
Nu, dar o fac acum și o să încerc și după meciul cu CFR Cluj să mai am încă o declarație publică față de dânsul. Știu că n-a fost o reacție ok”, a declarat Darius Olaru pentru FANATIK.
Olaru va ridica primul titlu al FCSB-ului după 9 ani, sâmbătă seara pe Arena Națională, la derby-ul cu CFR Cluj.