Dănuţ Lupu, săltat de pe aeroport! Fostul mare fotbalist ajunge în spatele gratiilor. A fost încătuşat imediat după ce a revenit în România. Acesta are de ispăşit o pedeapsă cu executare după ce a fost condamnat definitiv.
Dănuţ Lupu a fost ridicat de poliţie direct de pe aeroport, după ce a aterizat. A fost dus la Penitenciarul Rahova, acolo unde îşi va ispăşi pedeapsa.
Dănuţ Lupu, săltat de pe aeroport!
Dănuţ Lupu a fost condamnat la şapte luni şi zece zile de închisoare. Asta după ce a fost prins conducând fără permis. Fostul internaţional va sta după gratii în jur de trei luni, după cum chiar el a anunţat. Va face doar o treime din pedeapsă.
Lupu a primit vestea că va fi trimis după gratii din Dubai. Se afla acolo cu soţia la tratament. Acesta a revenit în ţară astăzi, şi direct de la aeroport a fost dus de poliţişti la penitenciar.
Fostul internaţional a fost preluat de poliţişti, urcat în maşina de poliţie şi dus la Penitenciarul Rahova. A transmis un mesaj şi pentru familia sa, înainte să fie arestat, conform fanatik.ro.
„Voi ajunge astăzi în România să mă predau așa cum am promis zilele trecute. Vin din Dubai, acolo unde am fost cu soția mea. Voi ateriza astăzi în România. Sper din tot sufletul ca la aeroport să nu se facă spectacol și lucrurile să decurgă normal, astfel încât toată lumea să-și facă datoria.
Bineînțeles, eu îmi voi duce crucea, dar sper că voi fi lăsat sî fac asta cu demnitate. Mă predau azi pentru că azi erau biletele de avion de întoarcere. Îmi voi ispăși pedeapsa pe care am primit-o conform legii. Din acest moment nu o să mai dau niciun fel de declarații și sper ca toată lumea să fie bine, în special familia mea”, a spus Dănuț Lupu, conform sursei citate.