CSA Steaua a pierdut 3-4 meciul cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu, chiar dacă a condus cu 2-0. Militarii au rămas pe primul loc în Liga 2, dar Daniel Oprița și-a făcut praf jucătorii.
”Ce să fac? Trebuie să accept realitatea, asta e. Am pierdut un joc pe care l-am avut în mână. Când nu respecți fotbalul, pățești ce am pățit noi. Sper să conștientizeze ce au făcut astăzi, și-au bătut joc de munca altora. Alții și-au făcut treaba.
La 2-0, au început să meargă pe teren, li s-a urcat la cap. Le-am spus și la pauză să intre serios, că Pandurii va veni cu moral și încredere.
Le-am făcut niște cadouri pe care le poți face doar când nu ești concentrat. O să analizăm, fiecare a greșit. Eu am încercat la pauză să-i atenționez, le-am spus că nu-i meciul terminat. Trebuie să te miști. Ei, după 2-0, n-au mai făcut-o și s-au trezit prea târziu, când erau deja amețiți”, a declarat antrenorul.
„Sper să se trezească”
Antrenorul militarilor a continuat.
„Avem probleme, dar asta nu e o scuză. Avem trei fundași centrali accidentați, acolo avem probleme. De la 2-0, cu o echipă căreia puteai să-i dai mai multe goluri… Când facem greșelile pe care le-am făcut și când avem atitudinea pe care am avut-o, se întâmplă ce s-a întâmplat.
Suntem pe primul loc, dar sper să ne trezească acest joc, să nu mai fie această atitudine, această nepăsare. Trebuie să le fie rușine. Fiecare trebuie să-și dea seama unde a greșit. Nu vorbesc de renunțat la jucători.
Acest meci era de câștigat, îi controlam, aveam 2-0. Ne-am pus noi probleme, asta s-a întâmplat”, a mai declarat Daniel Oprița.