Dan Şucu s-a dezlănţuit! Urmează o nouă revoluţie la Rapid. Patronul din Giuleşti îi face echipă lui Cristiano Bergodi

Dan Şucu s-a dezlănţuit! Urmează o nouă revoluţie la Rapid. Patronul din Giuleşti îi face echipă lui Cristiano Bergodi, după eșecul suferit la meciul din etapa a 17-a de pe teren propriu cu U Cluj, scor 2-3.

Patronul Rapidului dezamăgit de prestațiile echipei. A rupt tăcerea după înfrângerea în faţa şepcilor roşii.

Dan Şucu s-a dezlănţuit!

Giuleștenii au condus în prima parte, cu 2-0, apoi la finalul primei reprize Daniel Popa a marcat primul gol pentru U Cluj. Repriza secundă a fost în favoarea echipai lui Ioan Ovidiu Sabău. Alexandru Chipciu a marcat în minutul 55. Scorul final, 2-3, a fost stabilit de Ianis Stoica, în minutul 73.

Dan Șucu a declarat că este pentru prima dată când se întâmplă o asemenea răsturnare de scor. Nu mai vrea să trăiască o asemenea umilinţă. Urmează o adevărată revoluţie în Giuleşti.

„De când am intrat în fotbal, de când am intrat în fenomen, de când am venit aici la Rapid, nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva. Să conducem cu 2-0 în Giulești și să pierdem cu 3-2 n-a fost o senzație plăcută, trebuie să recunosc asta.

Probabil, în fotbal ca și în viață, pentru toate există un început. Doamne ferește! Nu credeam că o să pierdem cu 3-2 mai ales în fața suporterilor noștri minunați care au făcut o atmosferă fantastică.

Am avut un presentiment la 2-0, m-am rugat să nu luăm gol până se termină prima repriză. Nu intru în chestiuni tehnico-tactice, dar parcă am avut așa, parcă un simț care mă avertiza că nu e bine să luăm gol. M-am uitat chiar febril la ultimele minute, m-am rugat să intrăm cu două goluri avantaj la pauză.

Cred că acel gol pe care U Cluj l-a înscris ne-a încurcat rău de tot, pentru că au intrat la pauză cu un moral mai bun. Acel gol a fost foarte rău pentru noi. Parcă nici îți vine să crezi, să pierzi după ce ai condus cu 2-0. Nu știu dacă e neapărat șoc, dar e o senzație ciudată pe care sper să nu o mai trăiesc mult timp de acum încolo în Giulești”, a declarat Dan Șucu, potrivit Fanatik.

Șucu aduce jucători internaționali

„Acest rezultat ne-a întărit și mai tare convingerea că trebuie să întârim lotul. S-a văzut că avem un lot bun, dar mai e nevoie de câțiva jucători pentru a ne îndeplini obiectivul, pentru a ne bate la primele trei locuri, dacă se poate să câștigăm titlul și să aducem în vitrină Cupa României, care e un obiectiv major.

În momentul de față suntem în negocieri cu 6-7 jucători. Nu este vorba despre niciun român. Sunt fotbaliști de nivel internațional, fotbaliști care au jucat sau joacă la echipele lor naționale. Vrem să întărim lotul mai ales în atac și în linia de mijloc.

E clar că trebuie jucători pe toate compartimentele. Negocierile sunt puternice în momentul de față, vrem să aducem jucători, vor veni fotbaliști numai de valoare, care să ne ajute să ne batem pentru câștigarea titlului.

Din păcate a venit această înfrângere cu U Cluj, care ne-a privat de locul doi. Un loc doi care poate din punct de vedere al jocurilor ar fi fost meritat pentru Rapid. Asta este, am primit ce am meritat. Așa este fotbalul, fotbalul este corect, așa cum este și viața. Nu trebuie să ne plângem, trebuie să strângem din dinți și să luptăm mai departe.

În iarnă vom băga bani fără niciun fel de problemă, nu știu suma, că vor fi 2 milioane, că va fi 1, important e să aducem jucători de calitate care să întârească actuala formulă, care este foarte bună. Sper că până în iarnă domnul Bergodi să scoată maximum de la jucători, în mod sigur pot să promit fanilor că ne vom întări și vom aduce jucători cu care să atacăm toate obiectivele”, a mai declarat patronul clubului, pentru sursa menționată mai sus.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o vizează. Când îşi va depune candidatura

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o...

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav. Surprize pe bandă rulantă + Rezultate complete

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav....

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea lovitură. Jucătorul cu care vor lua titlul

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed