La scurt timp după ce FCU Craiova a retrogradat în Liga 2, Adrian Mititelu a dat afară șase jucători! Printre aceștia se numără și Benjamin Van Durmen, mijlocașul care a atras atenția mai multor cluburi din Superliga. În prezent, Dan Petrescu și Mircea Rednic s-ar lupta pentru semnătura belgianului.
Pe lângă veniturile din eventualul transfer al lui Van Durmen, FCU Craiova mai poate încasa bani și de pe urmele lui Juan Bauza și Wiliam Baeten, doi componenți extrem de importanți pentru olteni, de-a lungul sezonului abia încheiat. Rămâne de văzut ce sfori va întinde patronul oltenilor, care a dat deja startul remodelării grupării din Bănie, în vederea revenirii urgente pe scena fotbalului românesc.
Dan Petrescu vrea titlul cu un jucător de la o echipă retrogradată!
În cursa pentru semnătura belgianului se mai află și Mircea Rednic, tehnicianul celor de la UTA Arad, care are șanse semnificative de a-i lua fața antrenorului celor de la CFR Cluj.
Impresarul lui Van Durmen este chiar fiica antrenorului grupării din Ardeal.
„Da, am vorbit cu președintele despre acest lucru. Vom vedea ce se va întâmpla de la vară. Mă simt bine la Craiova. Am ocazia să joc. Cred că este un club bun și vom vedea!”, spunea, în martie, Van Durmen.
Van Durmen a jucat la FCU mijlocaș central, mijlocaș dreapta, mijlocaș stânga și chiar fundaș stânga. Belgianul se poate mula pe diferite posturi, calitate ce îi poate oferi oportunitatea de a colabora cu o echipă din străinătate.