Marți a fost zi neagră pentru antrenorii din Liga I. Din 16 echipe, trei s-au trezit fără ”principal”. Nicolae Dică, Ilie Poenaru și Flavius Stoican au rămas fără serviciu în decurs de câteva ore. Niciunul dintre ei n-avea mai mult de trei luni pe banca fostului ”angajator”, dar
Dan Petrescu nu-i căinează. Și nu este deloc surprins că antrenorii sunt schimbați ca șosetele de patronii din fotbalul românesc. Însă problema nu e nicidecum la finanțator, ci mai degrabă la antrenor, care trebuie să se asigure, este părerea lui Petrescu.
”Şi 10 (n.r. antrenori demişi) dacă sunt într-o zi, nu mă mai miră. În Romania este chiar posibil orice. Dacă cel mai bun antrenor român, cu şase titluri de cel mai bun, este criticat, este făcut praf…
Ce rost mai are să mai vorbim de ceilalţi şi la prima înfrângere sunt prost şi trebuie sa plec? Am fost ales de şase ori antrenorul cel mai bun al României. Asta înseamnă că sunt antrenor slab?
E vina antrenorilor că nu îşi pun clauze. Îşi pun d-alea mici şi pot să îi dea oricând afară, ceea ce nu e corect. Nimeni nu are rezultate, dar toată lumea critică pe CFR că joacă cu calificarea pe masă”, a declarat Dan Petrescu la conferința de dinaintea partidei cu Ballkani din Conference League.