Dan Petrescu, în alertă! A ajuns direct la spital după meci. Ce probleme are Andrei Burcă

Dan Petrescu, în alertă! A ajuns direct la spital după meci. S-a aflat ce probleme are Andrei Burcă. Unul dintre cei mai buni jucători de la CFR Cluj a clacat la meciul contra celor de la UTA.

Dan Petrescu are noi motive de îngrijorare. Fundaşul de 29 de ani a fost schimbat în minutul 42.

Dan Petrescu, în alertă!

Acum s-a aflat adevăratul motiv pentru care a fost înlocuit de către Dan Petrescu. Burcă a acuzat amețeli și stări de rău în timpul meciului, iar Petrescu nici n-a mai așteptat pauza pentru a-l schimba. Fotbalistul a plecat direct la vestiare, iar mai apoi la spital, unde a efectuat mai multe investigații, conform gsp.ro.

Se pare că un prim diagnostic primit este îngrijorător. Ar fi vorba de extenuare, pe fondul programului aglomerat din ultima perioadă. În cursul zilei, va fi supus unui nou set de investigații pentru a stabili cu exactitate cauza stărilor sale din meciul cu UTA.

„I s-a făcut rău lui Burcă, e la spital, la pauză mă gândeam ce poate să mai urmeze”, a spus Dan Petrescu, după CFR Cluj-UTA 2-1.

Burcă a fost nelipsit din echipa CFR-ului în actuala stagiune. Fundașul naționalei a bifat nu mai puțin de 33 de meciuri pentru CFR Cluj în acest sezon, în Superligă, cupele europene și Cupa României. Doar în 2023 a strâns deja opt meciuri oficiale, plus „încărcătura” acumulată în cantonamentul din iarnă.

Vestea nu-l îngrijorează doar pe Dan Petrescu, și pe selecționerul Edi Iordănescu. România pornește în preliminariile pentru EURO 2024 la finalul lunii, iar Burcă e titular și în prima reprezentativă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed