FC Botoșani a câștigat meciul cu CSU Craiova, scor 1-0. Singurul gol al meciului a fost marcat de Sebastian Mailat.
Dan Nistor a fost devastat. A ratat o ocazie mare și și-a cerut scuze suporterilor olteni. Mijlocașul este convins că dacă înscria, CSU Craiova lua cele trei puncte. Fotbalistul crede că absența lui Eugen Neagoe de pe banca s-a văzut.
„Vreau să îmi cer scuze suporterilor, coechipierilor și antrenorilor, cred că dacă marcam la acea fază era cu totul alta soarta partidei și puteam să câștigăm.
O primă repriză slabă făcută de noi, cred că în a doua repriză a m jucat mult mai bine.
A contat foarte mult (n.r. lipsa lui Eugen Neagoe de pe bancă), este antrenorul nostru și când îți lipsește antrenorul este foarte greu. Primul obiectiv este play-off-ul și după vom vedea ce vom face.
Eu zic că în a doua repriză am făcut o partidă destul de bună. Va fi un meci foarte greu, o echipă nou promovată (n.r. următoarea etapă contra celor de la Hermmanstadt), dar jucăm acasă și trebuie să câștigăm toate cele trei puncte”, a spus Dan Nistor la finalul partidei.