Damjan Djokovic s-a dezlănţuit! Ce a spus după egalul uluitor din meciul cu Petrolul: ‘Nu ne ajută rezultatul’ + Mesaj pentru Gigi Becali

Damjan Djokovic s-a dezlănţuit imediat! S-a aflat ce a spus jucătorul de la FCSB după egalul uluitor din meciul cu Petrolul. Fotbalistul a avut de transmis un mesaj și pentru Gigi Becali, patronul vicecampioanei României.

Petrolul a remizat cu FCSB, scor 2-2, astfel că ploieştenii au reușit să obțină un punct cu vicecampioana.

Damjan Djokovic s-a dezlănţuit

După meci, Damjan Djokovic s-a arătat a fi extrem de dezamăgit de rezultatul partidei. Totuși, jucătorul roș-albaștrilor speră ca formația lui să demonstreze mai mult în partidele viitoare.

„Asta e, am jucat un pic, am intrat în jocul lor, am pierdut inițiativa. Ei au căutat gol și au marcat în minutul 95.

A fost așa, improvizație (n.r. gestul de la final de meci). Nu știu, important e că nu am câștigat. Asta e cea mai mare problemă. Trebuie să ai și spirit de echipă. Nu e prima dată, așa a fost și cu U Cluj.

Eu cred că fiecare jucător când vine la FCSB își asumă. Trebuie să fii pregătit. Nu cred că este vreun jucător fericit că nu joacă. Trebuie să fii mereu motivat. Important e că echipa merge bine, din păcate rezultatul de azi nu ne ajută.

Urmează o săptămâna în care putem arăta caracter și personalitate. Trebuie să arătăm că dacă vrem ceva, trebuie să facem ceva”, a spus Damjan Djokovic.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed