Cutremur în Europa! Barcelona, acuzată oficial că a cumpărat arbitrii!

Barcelona, unul dintre coloșii Europei, echipă la care au jucat românii Hagi și Gică Popescu – primul căpitan străin din istorie -, este acum într-o situație uluitoare!

Barca e acuzată de „corupție”, „abuz de încredere” și „fals în înscrisuri comerciale”, anunță cotidianul El Mundo, după o anchetă a Tribunalului din Barcelona vizând entitate juridică, echipa, dar și pe foștii președinți Josep Maria Bartomeu şi Sandro Rosell.

Procurorul susțin că „în schimbul banilor primiți de la club, Enriquez Negreira ar fi influențat deciziile luate de arbitri la meciurile Barcelonei și, implicit, rezultatul final al acestora”.

”Doar o consiliere!”

În urma unei investigații a Parchetului s-a descoperit că între 2016 și 2018 clubul de fotbal ar fi virat banii respectivi, în trei tranșe, către firma DASNIL 95, ce aparține fostului arbitru și făcea obiectul unei inspecții fiscale. Oficialii catalanilor s-au apărat, explicând ca a fost vorba doar o consiliere, în care jucătorii aflau cum să se comporte în discuțiile cu arbitrii.

„Noi nu am avut niciodată intenţia de a cumpăra arbitri. Absolut niciodată!”, a comentat Joan Laporta, actualul președinte al Barcelonei, care s-a lăudat că va oferi „toate explicaţiile necesare” în ceea ce privește relația cu Negreira.

„Dacă nu explică limpede ce s-a întâmplat, ar trebui să-și dea demisia”, a fost replica lui Javier Tebas, președintele LaLiga.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed