Cum a fost salvat fiul lui Adrian Mititelu! Mărturia emoţionantă a unui apropiat. Totul a ieşit la iveală abia acum

Adrian Mititelu Jr. a fost internat de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală, la secția ATI, sâmbătă noaptea! Fiul patronului celor de la FCU Craiova a fost transportat cu ambulanța de la propriul domiciliu, aflându-se inconștient în momentul apelului telefonic către 112.

Adiță Mititelu Jr. a administrat o doză de pastile antidepresive, iar starea de rău i-a fost indusă de depășirea, fără intenție, a cantității recomandate. Fostul patron al oltenilor ar fi luat cu o pastilă mai mult decât ar fi trebuit. Omul care băgat Bănia în alertă are, fără dar și poate, un înger păzitor.

Cum a fost salvat fiul lui Adrian Mititelu!

Tânărul a fost salvat de către un bun prieten. Beinur Nuredin, om de afaceri din Constanța, l-a găsit pe Adiță inconștient, prăbușit pe podeaua propriului apartament.

„Am uitat să încui ușa de la apartament… M-a găsit un prieten în toiul nopții (n.r. – face o pauză lungă, să-și mai adune forțele). Este vorba despre Beinur. Nu știu, probabil că a avut un presentiment… Norocul a fost că am uitat, pur și simplu, ușa deschisă. Pentru că, altfel, șansele să nu fiu salvat la timp erau foarte mari. Beinur m-a găsit inconștient și a chemat de urgență Salvarea… Așa a vrut să fie destinul!”, Adrian Mititelu Jr., pentru Fanatik.

”Cred că asta l-a durut cel mai tare!”

Beinur Nuredin a povestit cum a gestionat situația, atunci când și-a găsit bunul prieten inconștient.

”Îl lăsasem să vadă meciul acasă. Am fost împreună, am mâncat. Am fost să îl iau după meci şi l-am găsit întins acolo.
Am chemat imediat ambulanţa. Am întrebat cum se procedează în astfel de situații. Mi-a zis un doctor să îl ţin într-o parte şi noroc cu ambulanţa că a venit foarte repede.

Îl consumă fotbalul. Mai multe chestii care sunt, de fapt. Ca orice tânăr. Atunci a fost şi meciul Dinamo – FC U Craiova, cred că asta l-a durut cel mai tare pe el. Ştia că dacă nu câştigă se poate duce în Divizia B. Era un meci decisiv.
Acum și-a revenit. Este tânăr, în viață se întâmplă multe!”, a declarat Beinur Nuredin, pentru aceeași sursă.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed