CSA Steaua are un nou antrenor: ‘Mi-am dorit, sincer, să mă întorc în România’

Francezul Stephane Plantin a fost numit în funcţia de antrenor al echipei masculine de handbal CSA Steaua Bucureşti, a anunţat, vineri, clubul din Ghencea.

Campion mondial în 2001, ca jucător, Plantin îi ia locul lui Ovidiu Mihăilă pe banca echipei roş-albastre.

Stephane Plantin este familiarizat cu campionatul României, având în vedere că în sezonul 2019/2020 a antrenat-o pe Minaur Baia Mare.

Plantin (51 ani) a jucat între 1997 şi 2003 la naţionala Franţei, de 76 de ori, devenind campion mondial în 2001. Stângaci evoluând ca extremă dreapta, Plantin a câştigat Cupa Franţei cu Toulouse în 1998, an în care a fost ales şi cel mai bun jucător pe postul său în campionatul din Hexagon. Ca antrenor, le-a pregătit Nancy, Minaur Baia Mare şi Toulon, ultima în campionatul feminin.

Plantin: ‘Steaua este un club de legendă’

”Sunt foarte fericit să încep un proiect nou cu Steaua. Mi-am dorit, sincer, să mă întorc în România. Steaua este un club de legendă, cu o poveste frumoasă în spate, aş vrea să-mi asociez numele cu această poveste pentru a scrie o pagină frumoasă. Pentru asta e nevoie de rezultate concrete şi de un proiect atractiv. Trebuie să existe o concordanţă între istoria clubului, calitatea jocului produs şi obiectivele realiste pe care o să le avem, bazate pe calitatea jucătorilor noştri”, a declarat Plantin, potrivit agerpres.ro.

Steaua a terminat pe locul 4 sezonul trecut în Liga Zimbrilor şi va juca în viitoarea ediţie a Cupei Challenge. Stephane Plantin va avea un colectiv tehnic compus exclusiv din români, cu Ionuţ Georgescu, fosta extremă dreapta, în rolul de secund, şi cu Ionuţ Ciobanu, antrenor de portari. Marius Tudor va fi preparatorul fizic.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed