Cristiano Ronaldo nu s-a mai abținut. Mesaj cu subînțeles pentru Leo Messi

Cristiano Ronaldo nu s-a mai abținut și a avut un mesaj cu subînțeles pentru Leo Messi. Argentinianul a câștigat premiul la Gala FIFA „The Best” 2023 în fața lui Erling Haaland.

Staul portughez a refuzat să voteze. Mai mult, a făcut și declarații destul de acide.

Cristiano Ronaldo, mesaj cu subînțeles pentru Leo Messi

Leo Messi a câștigat Balonul de Aur din 2023, dar și premiul FIFA „The Best” 2023. De partea cealaltă, starul lui Al Nassr a fost recompensat cu trei premii la Dubai Globe Soccer Awards. 

Cu această ocazie, Cristiano Ronaldo a vorbit despre Gala FIFA „The Best” 2023. Rivalul său, Leo Messi a câștigat pentru că a primit cele mai multe voturi din partea căpitanilor echipelor naționale. Ronaldo nu a dorit însă să participe. Portughezul spune că în ultima perioadă premiile nu au mai fost acordate pe drept.

„Balonul de Aur și premiile The Best își pierd credibilitatea. Am marcat 54 de goluri. Unii oameni ar putea spune că este ușor pentru că sunt în Arabia Saudită. Dar fotbaliștii știu că este greu să marchezi goluri în Arabia Saudită și în alte țări. Sunt mândru că îi las în urmă pe Haaland, Mbappe și Kane”, a spus Cristiano Ronaldo.

Și presa internațională a reacționat după ce Messi a fost premiat.

„Decizie foarte ciudată, trebuia să câștige Haaland”, a anunțat The Times.

 „De ce Messi? Această alegere i-a lăsat pe fani mască”, au notat cei de la BILD.

„Aș spune că e o decizie scandaloasă”, spune Carl-Erik Torp, analistul postului norvegian NRK.

Când vrea să se retragă

Lusitanul va împlini 39 de ani, dar anunță că deocamdată nu se gândește la retragere.

„Sunt foarte fericit la Al-Nassr, a fost un pas mare pentru mine. Arabia Saudită e în plin proces de dezvoltare. Va dura mult, dar, pas cu pas, vor ajunge la cel mai înalt nivel. Cred că liga din Arabia Saudită va fi în TOP 3 campionate din lume. Arabii vor fi mândri.

 (n.r. despre retragere) Când voi simți că e gata. Nu știu, sincer să spun. Bineînțeles că se va întâmpla în curând…adică voi mai juca încă 10 ani. Nu, glumesc…nu știu, vom vedea”, a mai spus Ronaldo în cadrul galei unde a primit trei premii.

Starul lui Al Nassr a fost desemnat cel mai bun jucător din Orientul Mijlociu. A primit și premiul Globe Soccer Maradona pentru cele mai multe goluri marcate într-un an calendaristic, dar a fost și jucătorul preferat al suporterilor.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed