Cristian Săpunaru s-a enervat cumplit! Atac dur la adresa celor de la FCSB. Ce l-a scos din minți pe căpitanul celor de la Rapid

Cristian Săpunaru s-a enervat după ce suporterii Rapidului nu au primit biletele pe care le-au cerut. Căpitanul Rapidului a luat foc la conferința de presă premergătoare meciului cu FCSB.

Rapid va juca sâmbătă seara cu FCSB, de la ora 20:30, iar suporterii giuleștenilor sunt așteptați în număr de 1700. Cristi Săpunaru supărat din cauza locurilor care li s-au atribuit fanilor.

Cristian Săpunaru s-a enervat cumplit!

„Eu știu că s-au cerut mai multe bilete, s-a cerut o zonă mai jos pe stadion. Ne-au urcat din nou la… dacă mai era un etaj acolo ne urcau acolo. Din ce am auzit, s-au vândut 1600-1700 de bilete. Până mâine se vor vinde toate. Asta e, așa s-a decis. Am văzut că e un acord ca anul viitor să se joace ambele partide pe Arena Națională, în peluze”, a declarat Cristi Săpunaru, la conferința de presă premergătoare meciului cu FCSB.

„Eu n-am pierdut în viața mea 3 meciuri la rând”

Căpitanul Rapidului a mai vorbit și despre cele patru înfrângeri consecutive ale echipei, dar și despre posibilitatea ca FCSB să devină campioană, în cazul unei victorii la meciul de sâmbătă, din punct de vedere matematic.

„Venim după 4 înfrângeri, ei vin după 4 victorii. E un derby, trebuie să jucăm pentru suporteri. Ultimele 4 săptămâni au fost grele, nu doar această săptămână. De 4 ori nu câștigăm, nu ne ridicăm la nivelul la care trebuie să ne ridicăm. Consider că avem o echipă valoroasă. Nu știu ce s-a întâmplat, cum s-a ajuns în această situație, dar trebuie să o gestionăm cumva. Cel mai bun mod prin care să ne revenim este victoria în derby.

Pe mine mă interesează să ne revenim și să câștigăm. E important pentru tot ce înseamnă suflarea rapidistă. Eu n-am pierdut în viața mea 3 meciuri la rând acasă. E prima oară când s-a întâmplat. Giuleștiul pentru mine era o fortăreață. În perioada asta, Giuleștiul s-a transformat în terenul adversarilor.

Dacă pierd titlul e vina lor. Matematic se poate, fotbalistic e mai greu. E un moment greu pentru toată lumea, nu doar pentru noi”, a mai spus Cristi Săpunaru.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed