Cristi Pulhac își pregătește revenirea în fotbal. ‘Aș vrea să fiu antrenor’

Cristi Pulhac s-a concentrat în ultimii ani pe viața personală și a fost implicat în mai multe proiecte, participând și în cadrul mai multor emisiuni.

Fostul fundaș spune acum că și-ar dori să revină în fotbal, chiar dacă știe că îi va fi destul de greu.

„Mi-ar plăcea să fiu în cadrul unui club. Cred că mi-ar plăcea ca antrenor, dar este destul de dificil. Sunt foarte mulți antrenori și foarte puține echipe. Era invers în alte vremuri, trebuie să faci anumite sacrificii.

De exemplu, școala de antrenori, de ce ar trebui eu să încep de la o școala de antrenori și de ce nu ar trebui să încep de la un anumit punct? De ce ar trebui să stau să dau din brațe sau să fac joc din glezne?

De ce mai trebuie să fac încă o dată chestiile astea, în condițiile în care am făcut o viață întreagă fotbal? Adică ar trebui să trec de nivelul acesta, să nu mai aștept cinci – șase ani de zile să pot obține licența PRO”, a spus Cristi Pulhac la Radio Sport Total.

Fostul fundaș s-a retras din fotbal în 2018. De-a lungul carierei, Cristi Pulhac a câștigat șase trofee cu Dinamo: două campionate (2002, 2007), două Cupe (2005, 2012) și două Supercupe ale României (2005, 2012)

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed