Cristi Borcea, `pericol social`! Ce i s-a întâmplat milionarului, ce au decis judecătorii

Cristi Borcea a fost tras pe dreapta de Poliția Rutieră din Ilfov, pe DN 1A, mergând din direcția București spre Ploiești. Agentul a explicat că milionarul n-ar fi acordat prioritate unor pietoni deja angajați pe trecerea care era semnalizată.

L-a lăsat și pe el pieton, pentru 3o de zile, însă fostul acționar al lui Dinamo a mers la judecată, reclamând că nici vorbă să fi fost cineva pe ”zebră”. Ce au decis magistrații?

„Instanța reține că petentul (omul de afaceri Cristi Borcea, n. red.) a arătat în cuprinsul plângerii că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa prin procesul-verbal, dar nu a reușit să probeze aceste susțineri.

Astfel, aceasta nu a prezentat mijloace de probă apte să facă dovada contrară celor reținute în sarcina sa de către agentul constatator şi care să ducă la concluzia netemeiniciei procesului-verbal întocmit.”, se arată în motivarea sentinței, conform Fanatik.

De asemenea, pe portalul instanțelor a fost comunicată decizia:  ”Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul Borcea Cristian în contradictoriu cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov, ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal seria…, nr. X/17.02.2022, ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Buftea.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate în cauză, instanța apreciază că dispozițiile art. 21 alin. 3 OG. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunilor contravenționale, amenda și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed