Cristi Balaj a luat foc după ce campioana României a pierdut, scor 1-2, în Giulești. Președintele clujenilor l-a acuzat pe arbitrul Popa că a făcut 4 greșeli uriașe în favoarea Rapidului.
„Vorbim de 4 faze în care s-a greșit împotriva CFR-ului. Eu accept să faci o greșeală, dar să ai 4, să ai VAR, să mergi și la VAR și să nu dai fault. Aici mă gândesc că faci asta dacă ai ordin și spatele asigurat.
Nu am o dovadă, dar este foarte grav. Nu vă ascund faptul că discuțiile interne au fost să scoatem echipa de pe teren, după al doilea penalty”, a declarat Cristi Balaj, la Pro Arena.
Care au fost cele patru greșeli
Cristi Balaj a enumerat cele patru greșeli comise în opina sa de Cătălin Popa.
„S-a anulat un gol pe motiv de ofsaid. Liniile sunt trasate după ce arbitrul din cameră alege punctul de unde softul trage linia. Am înțeles că este suprapusă. Este posibil să fi fost o eroare, dar nu dezvolt.
Yuri făcea o foarfecă în mod corect. Atacantul de la Rapid îl împinge, are o cădere necontrolată. Urmează să facem analize, are mâna imobilizată. Portarul a ieșit pe direcția mingii și a pus mâna pe ea, se îndrepta spre ea. Dacă nu ar fi fost împins Yuri, Scuffet se ciocnea de el, nu de atacant. A fost fault în atac, asta a fost prima sancțiune. Decizia corectă e fault în atac.
La al doilea penalty, primul care efectuează o ținere este atacantul. Este reflex pentru apărător să pună mâna când e ținut. Burcă pune mâna pe tricoul lui Dugandzic. Prima ținere este a lui Dugandzic, este și cea mai evidentă. Aici nu trebuie lăsat jocul să continue. Dugandzic a căzut că a vrut el, a fost simulare. A căzut cu scopul de a obține penalty.
Apare situația în minutul 77, Deac e ținut. Decizia corectă era eliminare, cartonaș roșu pentru ținere când scăpa singur spre poartă”, a explicat Balaj.