Costel Lazăr îi pune frână celui care i-a luat locul la Petrolul: `Claudiu Tudor era în club și știa de toate datoriile, vine acum cu rapoarte ca pe vremea comuniștilor!`

Noua conducere a clubului Petrolul, Claudiu Tudor – preşedinte – şi Sevastian Botnari – director executiv -, a pus pe pagina oficială de Facebook un raport. Petrolul a adunat până acum datorii de 2,1 milioane de euro şi pentru funcţionare ar avea nevoie de un buget anual de 4,2 milioane.

Manevra lui Claudiu Tudor l-a iritat pe fostul președinte Costel Lazăr, care a părăsit clubul de trei luni. Și a pus degetul pe rană, conform ProSport. ”Eu nu vreau să intru în polemică cu nimeni din actuala conducere, dar nu știu ce mari descoperiri au făcut în plus Claudiu Tudor și cu cei din noua lui echipă de lucru. Nu știu ce vi se pare vouă ciudat. Ei erau în club și pe timpul meu, știau clar de existența acestor datorii.

”Așa procedezi când tu nu poți să faci nimic!”

Deci nu au prezentat acum nicio noutate. Acest raport mi se pare unul făcut ca cele de pe timpul comuniștilor. Însă, așa procedezi când vrei să îți acoperi rezultatele proaste din ultimul timp. Așa procedezi când îți ei angajamentul că faci tu rost de bani, dar de fapt nici tu nu poți să faci nimic și te trezești că sub conducerea ta echipa se duce și mai rău la vale.

În acest fel, dar și cu astfel de rapoarte, procedează și unii antrenori, atunci când vin la echipă. O aruncă pe vechiul antrenor și pe faptul că nu e pregătirea fizică făcută bine. Eu am spus încă de pe timpul în care mă aflam la conducere că sunt datorii mari și acestea vor crește dacă nu vom reuși să găsim un patron.

Din sponsorizări nu poți să susții o echipă la infinit. Eu am spus clar că după retragerea celor de la Veolia vom avea mari probleme. Datoriile s-au acumulat din salarii restante, din hoteluri, din prime neachitate pentru promovare, din datorii la diferiți terți, etc, etc. Claudiu Tudor știa de existența acestor datorii.

”S-a reușit promovarea fără bani!”

Dar ceea ce mă deranjează este că nu se spune că s-a reușit promovarea fără bani. Iar eu eram acolo în club. Toată lumea se ruga și le promisesem jucătorilor că o parte din bani o să vină din drepturile TV.

Însă, vreau să vă spun că am decis să plec, nu că am fost dat afară, pentru că nu mă mai puteam prezenta în fața jucătorilor și să le spun verzi și uscate, atât timp când noi nu prea mai aveam bani.

Eu nu voiam să mai stau să ajung să mint jucătorii. Iar ei cât să mai rabde neplătiți? Nu știu unde se îndreaptă Petrolul, dar e clar că aceste datorii vor crește și mai mult”, a spus Costel Lazăr, pentru ProSport.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed