Coșmar cu Asoro! I-a dat 4 goluri lui Sepsi, care a fost eliminată din Conference League la set de Djurgardens

Cu siguranță fanii covăsneni, etnici maghiari, români sau de oricare altă naționalitate, au sărit și au strigat cât au putut ei de tare în minutul 8, al returului din Suedia.

Era tot ceea ce a visat Ardealul, mă rog, o parte a lui, după ce Cosmin Matei a executat lovitura liberă cu mantă gazon-bară și direct în plasă.

Cine nu ar fi sperat? Un gol ar mai fi trebuit ca să aducă egalarea la scorul general. Și cum UEFA a eliminat regula golurilor înscrise în deplasare, era perfect, era ideal, iar lumea pregătea deja titlurile cu care să-l cinstească pe charismaticul antrenor italian, adoptat de Liga I, Cristiano Bergodi.

Și a mai venit un gol. Și încă două au mai fost trecute în caseta meciului, dar, din păcate, au fost pentru suedezi. Iar românii nu-l vor uita ușor pe Asoro.

Cine este Asoro? E fotbalistul lui Djurgardens care a marcat 4 goluri din cele 6 înscrise de suedezi în poarta lui Niczuly. Și cu asta, s-a încheiat povestea.

Dacă CFR-ul a fost prima calificată a serii, Sepsi Sfântu Gheorghe a fost prima eliminată. Cu un set, însă – cum era vorba cronicarilor de odinioară -, și de au murit, măcar au murit jucând.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed