Lui Gigi Becali îi merge numele că la FCSB el este antrenorul principal din umbră, iar cel de pe bancă este doar un secund foarte bine plătit. De altfel, milionarului din Pipera îi și place să se amuze când vine vorba despre numele echipei: Faci Ce Spune Becali!
Dincolo de ironii și legende sau incidente, au fost și antrenori care au prezentat cum stau, de fapt, lucrurile. De la Olăroiu, la Toni Petrea, amândoi au recunoscut că patronul încearcă și discută pe seama jucătorilor folosiți sau nu, își spune părerea și este ceva normal, având în vedere că e echipa pe care o finanțează.
Dumitru Dragomir a ieșit și el și a vorbit despre relația lui Becali cu ultimul său principal, Nicolae Dică. Mitică a băgat mâna-n foc că, deși de Becali se spune că intervine peste antrenori la echipă, în cazul lui Dică nu s-a întâmplat așa. Și chiar a beneficiat de credit, așa cum a anunțat chiar patronul FCSB-ului.
„Eu sunt informat că Gigi Becali nu s-a băgat peste Dică. A avut discuții cu el, dar nu s-a băgat: Adică ‘bagă-l pe ăla, scoate-l pe ăla’ și așa mai departe”, a spus Mitică Dragomir, la Sport.ro.