Cine cântă în deschiderea Cupei Mondiale? FIFA menține suspansul, se știe doar cine nu vrea să participe: Shakira, ultima pe lista refuzurilor!

Anul acesta, Moș Nicolae vine cu fotbal în… ghetuțe. Dar pentru cea mai ciudată Cupă Mondială din epoca modernă a început numărătoarea inversă, fiindcă debutul este mult mai devreme.

Mai sunt aproape 3 zile până la ceremonia de deschidere a Mondialului din Qatar, care se va defășura între 20 noiembrie și 18 decembrie. Se va întâmpla duminică, înaintea meciului inaugural dintre gazda Qatar și Ecuador, partida care va deschide grupa A și va fi programată să înceapă de la ora 16.00, ora României.

sursa. Instagram

Însă dincolo de bucuria și de interesul specific, amplificat de această Cupă atipică, iată că există și unele incertitudini, în ceea ce privește organizarea. Cum ar fi, de pildă, lista cu artiștii care se vor da în spectacol la festivitatea de duminică.

FIFA nu a anunțat încă numele celor care vor participa la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale din 2022. S-au vehiculat nume cu greutate din industrie precum Black Eyed Peas, Robbie Williams și Nora Fatehi, potrivit The Telegraph. Și s-a spus chiar că Shakira va fi una dintre vedetele de prim rang.

Vedetele au spus ”pas”

Artista din Columbia a fost ”selecționată” la multe campionate mondiale: Germania (2006), Africa de Sud (2010) și Brazilia (2014), doar că s-a confruntat cu val de critici din partea fanilor, fiind acuzată că ar susține astfel politica țării organizatoare. Asta a făcut-o să dea înapoi.

„Mi s-a confirmat că Shakira nu va cânta la ceremonia de deschidere. Dar nu știu dacă va avea alt rol în timpul turneului final”, susține jurnalista Adriana Dorronsoro, citată de Marca, completată de Sandra Aldaro: „Nu va cânta. Urma să fie invitată. Va trimite un comunicat prin care va explica decizia!”

sursa: Instagram

De asemenea, britanicul Rod Stewart le-a spus pas organizatorilor, refuzând un milion de dolari pentru show. ”Am refuzat. Nu mi s-a părut în regulă să merg acolo ținând cont de ce se întâmplă”, a spus celebru artist.

Și Dua Lipa a negat că ar merge în Qatar. „Au fost multe speculații conform cărora voi cânta în deschiderea Mondialului. Nu este nimic adevărat, nici măcar nu am negociat acest lucru. O să susțin Anglia de acasă și abia aștept să vizitez Qatarul când problemele legate de drepturile omului vor fi rezolvate”, a declarat Dua Lipa, potrivit The Guardian.

 

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed