Ce mănâncă Haaland ca să dea atâtea goluri! Alimentele pe care nu le pune în gură niciodată

Erling Haaland a fost omul săptămânii în Europa. Transferul lui de Borussia Dortmund la Manchester City a ținut primele pagini ale ziarelor de peste tot.

Și după ce s-a aflat de salariul uriaș, după ce s-a spus totul despre clauze, bani și tranzacții, lumea a vrut să afle ce mănâncă norvegianul-fenomen, de fapt?

Haaland s-a remarcat încă de la început prin fizicul lui impresionant. Dar ca să-l mențină, tânărul atacant nu sare niciodată peste programul la sala de forță sau peste….mese, consumul lui zilnic fiind de 4.000 de kilocalorii.

The Sun a aflat și ce anume pune Haaland pe masă cel mai des: paste, pui și pește, și legume crude. Fără sare și ulei.

Chiar dacă mănâncă zilnic ”cât un urs”, norvegianul a exclus total din alimentație produsele congelate și băuturile cu zahăr.

Dar ca toată lumea, nici Erling Haaland nu e sfânt. Și mai scapă câteodată din rigorile dietei. De regulă, când merge acasă, nu-și refuză ”pizza kebab” sau pui și rață într-un sos dulce-acrișor, de la restaurantul său chinezesc preferat.

Modelul lui Haaland în materie de ”fizic” și de alimentație este nimeni altul decât noul dușman din oraș, Cristiano Ronaldo, fotbalistul rivalei de la Manchester United, după cum recunoștea tatăl său într-un interviu acordat în 2019.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed