Omul lui Răzvan Burleanu a spus clar! Mesaj direct pentru Edi Iordănescu. Jucătorul care nu trebuie să lipsească de la EURO 2024. Poate fi decisiv pentru tricolori în competiția finală din vară.
Vlad Chiricheș a revenit în lotul celor de la FCSB, după o periadă îndelungă de timp în care s-a recuperat după accidentarea pe care a avut-o în luna august.
Ce i-a impus omul lui Răzvan Burleanu lui Edi Iordănescu
Vlad Chiriches s-a întors pe teren la meciul amical echipei cu Gloria Buzești, scor 1-1, iar la meciul roș-albaștrilor din Superliga, cu Fraul, a fost integralist, scor 1-0.
Mihai Stoichiță a analizat evoluția pe care a avut-o Chiricheș în meciul din etapa 2 a play-off-ului. Directorul tehnic al FRF a ajuns la concluzia că fundașul este decisiv pentru prima reprezentativă la meciurile de la EURO din vară.
”Să ne raportăm la modul în care s-a prezentat ieri. Nu mai joacă acum cu orice echipă din campionat, joacă cu echipele care vor și declarativ se bat la titlu, deci cele mai valoroase echipe. Dacă continuă așa de ce nu?
Sigur o să îi atragă atenția lui Edi. Dacă continuă la nivelul acesta poate să prindă lotul pentru EURO. Să fie foarte clar, orice jucător care joacă bine în România este pasibil de selecționare”, a spus Mihai Stoichiță, potrivit fanatik.ro.
76 de selecții are Vlad Chiricheș la echipa națională. Jucătorul roș-albaștrilor s-a aflat în lotul primei reprezentative și la EURO 2016.