Radu Drăgușin a fost titular în partida pe care Tottenham a disputat-o, contra celor de la Manchester City, scor final 0-2, în cadrul etapei #34 din Premier League! Gruparea pregătită de către Ange Postecoglou i-a dezamăgit pe fanii lui Spurs, în urma prestației mai puțin bune de care a dat dovadă, chiar pe teren propriu.
Fundașul român, pe de altă parte, a strălucit indubitabil în urma evoluției sale. Radu Drăgușin a primit nota 8, cea mai mare dintre cele primite de către jucătorii lui Spurs.
Ce a făcut Radu Drăgușin cu Manchester City!
Stoperul a fost lăudat de către presa străină.
„A avut o intrare prin alunecare excelentă asupra lui Haaland, în minutul 18, după respingere. Apoi o altă lovitură uriașă de cap dintr-un șut de Silva, deși spaniolul a fost semnalizat ulterior în ofsaid.
Românul a sărbătorit, în continuare, ca un gol momentul excelent, la fel ca Vicario. A continuat să se descurce bine pentru o mare parte a întâlnirii și va avea mult timp de joc în sezonul viitor.
Acesta a oferit un spectacol foarte bun împotriva adversarei de top!”, au fost cuvintele apreciative ale jurnaliștilor de la football.london.
De asemenea, fundașul român a primit cuvinte de laudă și din partea reprezentanților celor de la spurs-web.com. Englezii i-au acordat nota 7,5.
„Acesta a fost un joc uriaș pentru Drăgușin. I-a fost greu să ajungă în echipa de start, iar aceasta a fost de departe cea mai bună apariție a sa în tricoul Spurs.
S-ar putea să fi fost în ofsaid, dar respingerea cu capul de pe linie a fost superbă. El chiar nu a părut surclasat de Haland!”, a descris spurs-web.com, prestația lui Radu Drăgușin.