Câţi bani a câştigat Simona Halep. Decizia definitivă a celor de la TAS. Acuzatorii româncei, buni de plată

Câţi bani a câştigat Simona Halep. Decizia definitivă a celor de la TAS. Acuzatorii româncei, buni de plată după decizia de la tribunalul elveţian. Totul s-a aflat după ce sportiva noastră a primit vestea reducerii suspendării.

Suspendarea pentru dopaj a fost redusă de la 4 ani la 9 luni. Astfel, decizia primei instanţe a fost desfiinţată.

Câţi bani a câştigat Simona Halep

Simona Halep a contestat măsura la TAS, iar cei de la Lausanne au redus perioada la nouă luni. Acum, Halep a redevenit eligibilă să participe la turneele WTA. Imediat după ce s-a aflat decizia, avocatul sportivei, Bogdan Stoica, a venit cu dezvăluiri de ultimă oră. S-a aflat care este suma pe care clienta sa va trebui să o primească din partea celor de la ITIA.

„Tribunalul a decis simbolic să oblige ITIA să plătească 20.000 de franci elvețieni (n.r. echivalentul a aproximativ 21.000 de euro) cu titlul de ‘contribuție la efortul de apărare al Simonei'”, a precizat reprezentantul legal al Simonei, în direct la Digi Sport.

Deoarece perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022 (n.r. când a fost suspendată provizoriu pentru roxadustat), românca poate juca din nou tenis. Asta pentru că perioada de 9 luni s-a încheiat la data de 6 iulie 2023.

Audierile de la TAS au avut loc în perioada 7-9 februarie, iar cei trei judecători care s-au ocupat de proces au fost Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (Statele Unite ale Americii) și Ulrich Haas (Germania).

Inițial, Halep a fost depistată pozitiv la roxadustat, substanță interzisă, iar ulterior cei de la ITIA au găsit nereguli și în pașaportul biologic al româncei. Ultimul meci oficial al său a fost pe 29 august 2022, în runda inaugurală de la US Open, contra Dariei Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6.

Românca ar putea reveni în circuit la Miami Open. Asta dacă va primi invitaţie. Dacă nu se va întâmpla peste Ocean, românca va reveni în cicuit odată cu începerea sezonului de zgură.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed