Cătălin Chirilă s-a calificat cu cel mai bun timp, 01 min 47 sec 349/1000, în semifinalele probei de canoe simplu pe 500 metri, miercuri, la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Duisburg (Germania).
Chirilă, medaliat cu argint în această probă la Mondialele de anul trecut de la Dartmouth (Canada), va evolua miercuri şi în seriile probei de canoe simplu pe 1.000 metri (probă olimpică), în care este campion mondial (18:48, ora României).
La canoe simplu 1.000 m primele şase locuri din finala programată în 26 august se califică la JO 2024, potrivit agerpres.ro.
Tot miercuri, în proba feminină de canoe simplu pe 200 metri, Tania Vîrijac s-a clasat pe locul 8 în seria a patra (54 sec 065/1000), fiind eliminată.
Lotul României pentru Duisburg
Lotul României pentru Duisburg este alcătuit din patru băieţi şi două fete. Cătălin Chirilă concurează la canoe simplu în probele de 1.000 m (olimpică) şi 500 m, Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă trag la canoe dublu în probele de 1.000 m şi 500 m (olimpică). Tania Vîrijac şi Oleksandr Komiahin participă la canoe dublu mixt 500 m, Oleksandr Komiahin la canoe simplu (5.000 m). Tania Vîrijac la canoe simplu în probele de 1.000 şi 200 m (probă olimpică) şi Carmen Morawietz, la kaiac simplu în probele de 1.000 şi 500 m (probă olimpică).