Carlos Alcaraz rămâne pe prima poziție în clasamentul mondial după ce a câștigat finala la Wimbledon în fața lui Novak Djokovic. Spaniolul este al 3-lea jucător din Era Open care cucerește titlul la Wimbledon înainte să împlinească 21 de ani. Această performanța a mai fost reușită de Boris Becker și Björn Borg.
Pentru Carlos este al doilea titlu de Grand Slam câștigat după cel de la US Open.
„Since I was born, you were already winning tournaments”@DjokerNole has been an inspiration for @carlosalcaraz from a young age#Wimbledon pic.twitter.com/B5KrObv2Wm
— Wimbledon (@Wimbledon) July 16, 2023
„E un vis devenit realitate. Și dacă pierdeam eram oricum mândru de mine și de ce am făcut. Fac pate din istorie. E incredibil să fiu aici să joc finala cu Djokovic. Este visul devenit realitate. Totul se întâmplă repede și sunt foarte mândru de ceea ce am realizat. Sunt mândru de echipa mea, de munca mea. După primul set, mi-am zis trebuie… să mărești nivelul, pentru toți care te susțin. Altfel îi vei dezamăgi.
Este incredibil să joci cu Djokovic. M-a inspirat de când eram mic. L-am văzut mereu câștigând turnee, și cred că este în formă fizică mai bună ca mine. E un moment special să joci în fața roialității. E a doua oară când joc în fața ta, sper să mai vii la meciuri (n.r. Regele Felipe al VI-lea al Spaniei). M-am îndrăgostit de această suprafață. Nu m-am așteptat să joc la acest nivel, am jucat doar 4 turnee pe iarbă în carieră”, a spus liderul mondial.
Lleyton Hewitt, în 2002, a fost ultimul jucător în afara lui Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djokovic și Andy Murray care câștigase la Wimbledon.
Parcursul lui Carlos Alcaraz la Wimbledon
Alcaraz a trecut în primul tur de Jeremy Chardy (542 ATP), în turul al doilea de Alexandre Muller (84 ATP). În șaisprezecimi de Nicolas Jarry (28 ATP), în optimi de Matteo Berretini (38 ATP), în sferturi de Holger Rune (6 ATP) și în semifinale de Daniil Medvedev (3 ATP).
Ultimul meci dintre Alcaraz și Djokovic a avut loc pe 9 iunie, în semifinala de la Roland Garros. Sârbul a câștigat, 6-5, 5-7, 6-1, 6-1.