Carlos Alcaraz, mesaj emoționant după ce Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenis

Rafael Nadal a anunțat într-o conferință de presă că nu va participa la Roland Garros. De asemenea, spaniolul a vorbit și despre retragerea din tenis.

Viitorul lider mondial, Carlos Alcaraz, a avut un mesaj emoționant când a aflat ce se întâmplă cu idolul său.

Carlos Alcaraz, mesaj emoționant pentru Rafael Nadal

Rafa Nadal s-a accidentat la Australian Open, iar de atunci nu a mai putut să participe la niciun turneul. Spaniolul a încercat să fie apt pentru turneul de la Roland Garros, acolo unde a triumfat de 14 ori, dar nu a putut.  Într-o conferință de presă, Nadal a anunțat că cel mai probabil va reveni pe teren la finalul anului, iar 2024, va fi ultimul din cariera sa.

Viitorul lider mondial, Carlos Alcaraz a reacționat imediat cu un mesaj emoționant.

„Succes Rafael! Foarte dureros și trist pentru toată lumea că nu poți fi la Roland Garros și nu vei juca mai mult anul acesta, dar sper că 2024 va fi un sezon grozav pentru tine și îți vei lua rămas bun ca un mare campion ce ești”, a scris Alcaraz, pe Twitter.

„2024, probabil ultimul an al carierei mele sportive”

Rafael Nadal spune că 2024 va fi ultimul an în care va juca tenis. 

„Nu voi fi la Roland Garros și nu intenționez să continui să joc în lunile următoare. Mi-a fost greu să am continuitate din toate punctele de vedere, din cauza fizicului meu. Trebuie să pun capăt carierei mele sportive.

Ar putea fi un obiectiv să încerc să joc Cupa Davis și să mă pregătesc pentru 2024, care probabil va fi ultimul an al carierei mele sportive”, a declarat Rafael Nadal.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed