Când va avea FCSB un nou antrenor. Gigi Becali a spus clar. Nici nu se gândeşte să renunţe

Când va avea FCSB un nou antrenor. Gigi Becali a spus clar. Nici nu se gândeşte să renunţe şi să nu se mai implice la echipă. Mai mult, latifundiarul din Pipera continuă scandalul de la distanţă cu cei din FRF.

Gigi Becali nu se lasă. Nu vrea să instaleze un nou antrenor cu licenţă PRO până în aprilie. Este încântat de Mihai Pintilii.

Când va avea FCSB un nou antrenor

Mai mult, Gigi Becali, dă de pământ cu Răzvan Burleanu şi Lucian Burchel, şeful Şcolii de antrenori. Spune că nu va numi, cel puțin în perioada următoare, un tehnician la FCSB. Echipa a fost condusă tot de Lucian Filip, iar în al doilea joc, Mihai Pintilii va reveni pe bancă și va și putea să dea indicații.

„Antrenor de ce să vină? Noi respectăm regulamentul. Ce, facem după cum zice Burchel? Dă Burchel banii? Nu plătesc nicio amendă. Mă duc la Comisii și mă duc și la TAS.

Până în vară nu pun antrenor. Cine mă obligă? E a lui Burleanu echipa? Să-mi dea Burleanu bani să angajez antrenor. Vreau să aduc un englez, cere 100.000 de euro salariu pe lună, să-mi dea Burleanu și Burchel bani (n.r. – ironic).

E adevărat că în regulament scrie să avem antrenor. O să avem antrenor cu licență, când o să am bani să pun antrenor. Va fi un antrenor care va corespunde cerințelor de la FCSB, adică Becali va fi stăpânul. Stăpânul e stăpân și gata. Așa va fi până mor! Ce, mă comandă Burchel pe mine? Stai acolo în casă la tine!

Trebuie să ai antrenor, dar nu să hotărăști tu dacă ăla de pe bancă închiriază licența. Ce, Ferguson nu stătea în tribune? El delega. Mă îndrumi și ce să dau la jucători să mănânce?! Am încredere în Pintilii, cum să-l schimb? Mie-mi place jocul echipei”, a declarat Becali.

FCSB n-are antrenor cu licență Pro, așa cum solicită regulamentul de desfășurare al primei ligi, dar nici nu se grăbește să numească unul. Deși a căutat variante în ultima vreme, prin intermediul managerului Mihai Stoica, Gigi Becali nu dorește, cel puțin pentru perioada următoare, să aducă pe bancă un deținător de Pro.

Măcar până în luna aprilie, echipa va continua fără un nou-venit în staff. Clubul se află încă în perioada de 30 de zile, de după demisia lui Leo Strizu, interval de timp în care regulamentul UEFA îi permite să nu aibă un deținător de licență Pro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed