Campionul David Ferrer a fost ales ca noul director al Cupei Davis

Fostul tenisman spaniol David Ferrer este noul director al Cupei Davis, în locul compatriotului său Albert Costa, care a ocupat această funcţie începând din 2019, informează EFE.

Ferrer, fost număr 5 mondial, cunoaşte foarte bine această competiţie rezervată echipelor naţionale masculine de tenis, în care a cucerit de trei ori „Salatiera de argint” alături de echipa Spaniei, potrivit agerpres.ro.

„Sunt foarte încântat să mă alătur acestui proiect. Cupa Davis este o competiţie unică, iar ca jucător este unul dintre marile turnee pe care îşi doreşti să le dispuţi, datorită a ceea ce înseamnă. Concurezi ca echipă, aperi culorile ţării tale, petreci o săptămână alături de colegii tăi şi atmosfera din tribune este incredibilă”, a precizat David Ferrer, care îl va avea ca adjunct pe compatriotul său Pato Clavet.

Un total de 16 echipe vor participa anul acesta la faza grupelor, care vor avea loc între 13 şi 18 septembrie în patru oraşe: Bologna, Glasgow, Hamburg şi Valencia. Primele două clasate din fiecare locaţie se vor califica automat în marea finală, programat în luna noiembrie la Malaga.

Cele 16 ţări care vor lua parte la faza grupelor sunt: Germania, Australia, Argentina, Belgia, Canada, Croaţia, Franţa, Anglia, Italia, Kazahstan, Coreea de Sud, Ţările de Jos, Serbia, Spania, Suedia şi Statele Unite.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed