Antrenorul echipei de fotbal Beşiktaş Istanbul, Şenol Guneş, a demisionat vineri, după înfrângerea suferită de ”vulturii negri” pe teren propriu în Europa Conferece League, a anunţat clubul turc.
Beşiktaş Istanbul a rămas fără antrenor!
Fostul selecţioner al naţionalei Turciei, pe care a condus-o la cel mai bun rezultat din istoria sa, bronzul la Cupa Mondială din 2002, i-a succedat francezului Valerian Ismael la finele lunii octombrie 2022.
”Antrenorul Şenol Guneş, care s-a întâlnit cu preşedintele (…), a declarat că e necesar sânge proaspăt”, a precizat Beşiktaş, într-un comunicat, menţionând că demisia antrenorului este una cu efect imediat.
Aflată pe locul al patrulea în Super Lig, la opt puncte de liderul Fenerbahce, după şapte etape disputate, Beşiktaş a suferit un eşec drastic la mijlocul lunii trecut, 0-3 cu Trabzonspor, în deplasare, potrivit agerpres.ro.
Joi seara, la Istanbul, Beşiktaş a avut 2-0 cu FC Lugano, prin dubla camerunezului Vincent Aboubakar (38, 52), dar după ce gazdele au rămas în inferioritate numerică, Valentin Rosier fiind eliminat (61). Elveţienii au reuşit să întoarcă scorul, marcând de trei ori în ultimele zece minute regulamentare: Ignacio Aliseda (81), Shkelqim Vladi (86), Eric Bailly (autogol, 90).