Avertisment crunt pentru Dan Şucu! Greşeala uriaşă a şefului de la Rapid. O legendă din Giuleşti atrage atenţia

Avertisment crunt pentru Dan Şucu! S-a aflat greşeala uriaşă a şefului de la Rapid. O legendă din Giuleşti atrage atenţia. Cristi Dulca a dat cărțile pe față și a spus ce crede despre o eventuală demitere a lui Cristiano Bergodi.

Gruparea antrenată de Cristiano Bergodi nu a mai obținut o victorie de pe data de 5 noiembrie, giuleștenii avănd și două eșecuri consecutive pe teren propriu.

Avertisment crunt pentru Dan Şucu

În aceste condiții, s-a vehiculat ideea că tehnicianul italian ar putea pleca de la Rapid. În legătură cu acest lucru, Cristi Dulca, fost fotbalist la formația din Giulești, a spus că demiterea lui Bergodi ar fi o greșeală.

„Ar fi o greșeală ca Bergodi să fie schimbat. Mie-mi place în primul rând ca om. Ca antrenor a avut rezultate la Rapid. Contează foarte mult că îi lipsesc jucători de care are nevoie, Petrila și Rrahmani, care au făcut diferența. S-a văzut când s-au accidentat, contează pentru un antrenor.

Cu asta mă confrunt și eu acum. Am făcut 19 puncte într-o grupă cu Italia și Elveția (n.r. – în preliminariile pentru Cupa Mondială), dar având 4 jucătoare lipsă dintre titulare îmi este foarte greu să le înlocuiesc.

Îl înțeleg pe Bergodi, cred că Rapid ar greși să nu-l păstreze. Este un antrenor bun și a demonstrat că Rapid poate juca un fotbal frumos cu el. Într-adevăr, este o perioadă cam grea, nu sunt obișnuiți cu înfrângerile și acolo va fi întotdeauna presiune”, a spus Dulca, conform GSP.ro.

Cristi Dulca: „Obiectivele Rapidului pot fi îndeplinite”

Mai apoi, selecționerul reprezentativei feminine a României a spus că Dan Șucu pare hotărât să realizeze transferuri importante în campania de mercato din iarnă.

„Eu cred că obiectivele Rapidului pot fi îndeplinite. Sigur, cu niște investiții. Sunt convins că Rapidul nu doarme și că va face investiții, că va cumpăra câțiva jucători.

Nu cred că este o problemă pentru domnul Șucu să scoată 2-3 milioane de euro, să aducă jucători importanți”, a mai spus Dulca, potrivit sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed