Mariana Podeanu

3250 ARTICOLE

Despre Mariana Podeanu

Este jurnalist sportiv din anul 1996, și-a făcut ucenicia în redacția ”Curentul”, în același timp cu admiterea la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Ulterior, a scris la secția ”Fotbal Intern” a ”Sportului Românesc”, în perioada în care director a fost Adrian Păunescu. După o scurtă perioadă de presă locală - ”Fair Play de Prahova”, cu Dragoș Pătraru, și ”Ziarul Ploieștii” cu Ion Marinescu, revine în presa centrală în redactia Gazetei Sporturilor, condusă de Horia Ivanovici. Au urmat apariții în ProSport, având privilegiul de a învăța meserie de la regretații Cristian Țopescu și Ion Cupen, și apoi trecerea la Gazeta Sporturilor, în echipa lui Cătălin Tolontan. Ulterior, a lăsat presa scrisă pentru televiziune, fiind reporter, editor și mai apoi secretar general de redactie la Antena 1 Sport, între 2005 până în 2012, când a făcut pasul la Observator Știri. Din 2018 face parte din redacția România TV, iar din 2020 și până în 2022 a colaborat cu PlaySport. Este printre primii oamenii care au semnat pentru echipa SportBull, în mai 2022.

Stiri scrise de Mariana Podeanu

Anamariei Prodan nu-i mai place raeggae, a dat-o pe lăutari și a făcut chef pe ponton

Bineințeles, nu despre genul muzical era vorba în propoziție, ci despre Reghe, încă soțul Prodancăi în acte, chiar dacă antrenorul Craiovei lui Rotaru este...

Istvan Kovacs a fluierat a pagubă și ratează prezența la CM din Qatar? De ce l-a urecheat UEFA pe românul care a...

Prestația lui Istvan Kovacs în turul semifinalei de Champions League Manchester City - Real Madrid, încheiat cu scorul de 4-3, a fost lăudată de...

Breaking

spot_imgspot_img