Mariana Podeanu

3250 ARTICOLE

Despre Mariana Podeanu

Este jurnalist sportiv din anul 1996, și-a făcut ucenicia în redacția ”Curentul”, în același timp cu admiterea la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Ulterior, a scris la secția ”Fotbal Intern” a ”Sportului Românesc”, în perioada în care director a fost Adrian Păunescu. După o scurtă perioadă de presă locală - ”Fair Play de Prahova”, cu Dragoș Pătraru, și ”Ziarul Ploieștii” cu Ion Marinescu, revine în presa centrală în redactia Gazetei Sporturilor, condusă de Horia Ivanovici. Au urmat apariții în ProSport, având privilegiul de a învăța meserie de la regretații Cristian Țopescu și Ion Cupen, și apoi trecerea la Gazeta Sporturilor, în echipa lui Cătălin Tolontan. Ulterior, a lăsat presa scrisă pentru televiziune, fiind reporter, editor și mai apoi secretar general de redactie la Antena 1 Sport, între 2005 până în 2012, când a făcut pasul la Observator Știri. Din 2018 face parte din redacția România TV, iar din 2020 și până în 2022 a colaborat cu PlaySport. Este printre primii oamenii care au semnat pentru echipa SportBull, în mai 2022.

Stiri scrise de Mariana Podeanu

Ce răspuns delicios a dat Pițurcă la întrebarea ce mănâncă de arată așa la 66 de ani: ,Nu e nimic secret!,

Victor Pițurcă s-a prezentat astăzi în Ghencea și a dat lovitura de începere a partidei Steaua-Unirea Slobozia. A fost ziua lui de naștere, pe...

Game, set și… campionat? CFR a spulberat-o pe FC Argeș în Trivale și e gata de finală

Nici lui Dan Petrescu nu i-a venit să creadă, la final, când s-a uitat către tabela de marcaj. Cât un set din tenis le-a...

Cum i-a oprit Ienei pe steliști să intre în ,gura lupului, la Sevilla! Discursul special al antrenorului și premoniția lui Valentin Ceaușescu

Un moment extrem de inedit pe care steliștii îl povestesc cu drag, an de an, la fiecare aniversare a câștigării Cupei Campionilor Europeni este...

Gică Hagi și-a certat jucătorul după Farul-Voluntari 1-1: , Dacă nici la 3 metri nu ieși…,

”Marinarii” lui Gică Hagi par să nu mai reușească să pună barca pe linia de plutire. E drept că Farul n-a mai pierdut cum...

Ludovic Orban și-a pus fanii Stelei în cap! E acuzat că a ales ,tabăra infractorilor,!

Fanii Stelei au luat foc după ce au citit ceea ce a scris Ludovic Orban pe Facebook. Fostul premier s-a poziționat clar de partea...

Breaking

spot_imgspot_img