Aurelian Chiţu are tupeu! S-a aflat ce spune după eliminarea celor de la FCSB din Cupa României. Obiectiv clar pentru ultimele meciuri din Superliga. Jucătorul lui Adrian Mititelu își dorește o constanță la meciuri şi în Superliga.
Echipa lui Adrian Mititelu s-a calificat în sferturile de finală din Cupa României, după ce au reușit să se impună în fața celor de la FCSB, cu scorul de 2-0.
Aurelian Chiţu are tupeu!
Aurelian Chițu a vorbit la finalul partidei. Acesta a declarat că a fost o victorie meritată, chiar dacă FCSB-ul este o echipă puternică.
„Cum v-am obișnuit. La meciurile cu noi nu știi la ce să te aștepti. Astăzi am făcut din nou un meci bun, ca și cel cu Sepsi de acasă. Suferim puțin în deplasare, dar acasă jucăm destul de bine. Sprăm pe viitor să o facem la fel de bine.
Așa am simțit, să îi las mingea lui Pepe. A fost un gol frumos. Asta ne dorim, constanță. Mi-am propus în ăstea patru meciuri să scoatem maximul. Primul meci l-am trecut cu bine, mai sunt trei foarte importante și sperăm să scoatem maximul din ele.
Satisfacția este foarte mare, cei din conducere și din club și-au dorit foarte mult ca noi să trecem mai departe, noi la fel.
(nr. primul 11 al FCSB-ului) Toți jucătorii lor sunt de valoare. Joacă bine. Și partea a doua au schimbat și au intrat și ceilalți. Cred eu ca am meritat victoria, am fost o echipă mult mai bună în această seară.
Un meci poate cel mai important, jucăm cu Botoșani, ei au foarte mare nevoie de puncte. Noi la fel. Să sperăm ca va fi bine pentru noi”, a spus Aurelian Chițu la finalul meciului, în direct la Digi Sport.