Au semnat cu Dinamo, atrași de numele lui David Popovici!

Italienii Simone Diamantini și Alessia Orla sunt primii membri ai nou-înființatei secții de triatlon a clubului bucureștean.

Renumele de care se bucură David Popovici pe plan mondial este de bun augur și pentru Dinamo. Știind că acesta e clubul la care se pregătește recordmenul și campionul lumii la natație, cel mai valoros antrenor de triatlon din lume, Simone Diamantini, și una dintre sportivele lui de top, Alessia Orla, au semnat cu nou înființata secție de triatlon de la Dinamo.

„E important să-l privești pe Popovici și să îl copiezi. E un model pentru sportivi”, spune Simone Diamantini, antrenor de triatlon la Dinamo și antrenor coordonator Federația Română de Triatlon.

„David este un mare campion și l-am văzut la TV pentru că iubesc înotul. Sper că îl voi vedea pe aici, chiar în acest bazin”, spune și triatlonista Alessia Orla.

În vârstă de 30 de ani, italianca spune că face triatlon de când se știe. „Prima mea cursă a fost când aveam 7 ani. Părinții mei erau într-o grupă de triatlon de veterani și ei m-au introdus în acest sport”, povestește Alessia Orla.

Alessia Orla se antrenează alături de câinele ei

Cea mai dragă probă dintre cele trei este alergarea, asta și pentru că, uneori, are un partener inedit de antrenament: câinele ei, Marla.

„Mă antrenez cu ea. Câteodată o iau la alergare. E o sprinteră, este de nebătut în alergare. E haios să o vezi alergând”, mărturisește italianca.

Originară din Torino, ea recunoaște că îi place și fotbalul, însă nu ține cu Juventus, ci cu AC Torino: „Când eram mai tânără mergeam pe stadion. Echipa mea favorită e Torino. E echipa inimii mele, echipa tinereții mele”!

Stabilit în Milano, antrenorul italian este foarte ferm atunci când spune cine sunt favoriții lui la fotbal. „E o singură Milan în Milano: AC Milan. Inter nu e în Milano. Glumesc, desigur. Favoritul meu era Maldini, fără îndoială”, punctează Diamantini.

Alessia ar putea fi atuul României la JO

Antrenor coordonator în cadrul Federației Române de Triatlon, Simone Diamantini spune că Alessia Orla ar putea reprezenta atuul echipei României în încercarea de calificare la Jocurile Olimpice.

„Obiectivul e calificarea unui băiat și a unei fete la Los Angeles, la Jocurile Olimpice, și poate echipa. Echipa e formată din 4, iar Alessia a sosit pentru acest scop. Acum, ea reprezintă Italia, dar în viitor obiectivul e ca ea să reprezinte Romania”, este convins antrenorul de triatlon.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed